Cred că ar trebui să scot din sertarul cu amintiri, fotografiile mele cu Vladimir Filat, liderul PDLM, cu Serafim Urechean, liderul AMN, cu Mihai Ghimpu şi în general cu toţi cei care din anul 2001 pînă în anul 2009, primăvara devreme, au fost la emisiuniile radiofonice de dimineaţă, moderate, redactate, regizate de mine. Emisiuni politice care prin 2003- 2004 erau foarte populare. Toate aceste emisiuni abundau de critici la adresa guvernării comuniste, că doar nu era să îi laude pe comunişti liderii Partidului Social Liberal din Moldova sau liderul Partidului Republican, Nicolae Andronic.

De ce această nuanţă uşoară de condiţional optativ. Pentru că după război, mulţi viteji se arată. Dar mai ales pentru că unii tineri, cu pretenţii de comentatori politici, care îşi dau aere de cunoscători într-ale sinuozităţilor creşterii şi descreşterii partidelor politice moldave, îşi permit cam multe.(Am pus circumstanţiala între virgule, iar calificativul pus. Ce fel de tineri, aţi înţeles, nu-i aşa?)

Evident, mai există o notă de tristeţe. Ca o persoană care a venit în anul 1992 în Moldova, la o vîrsta maturată deja, am prostul obicei de a ţine bine minte. Atît evenimentele politice cît şi cele sociale sau culturale. Evenimentele petrecute în 2001 sau 2003, sînt aşadar mult mai aproape de ziua de astăzi, deci pot să vă afirm că memoria nu mă dă de gol. Azi, am văzut cu ochii mei, ceea ce credeam că a fost depăşit deja în Moldova, încă din anul 2002, odată cu Recomandările Consiliului Europei pentru buna funcţionare a instituţiilor democratice în Republica Moldova. Evenimentele de atunci, a căror victime erau exact unii reprezentanţii ai partidelor din AIE, erau provocate de cei care azi se află în opoziţie.Adică de reprezentanţii puterii comuniste. Aceleaşi priviri ironice, aceiaşi zeflemea, aceiaşi superioritate dispreţuitoare văzută în urmă cu şapte ani în ochii unora, am văzut-o azi în ochii altora.. Trist. Descurajant. Revoltător.
Emisiuniile politice din acea primăvară cînd începeam în fiecare dimineaţă cu "zîmbeşte, fii contra", le-am dedicat necesităţii toleranţei politice, în numele funcţionării democraţiei în Republica Moldova. Dacă atunci, încet, foarte încet, mâna de fier a început să dea drumul reverului opoziţiei moldave, consider că acest lucru s-a făcut şi pentru că în fiecare dimineaţă un nebun, care nu avea nici măcar cetăţenie moldavă, vorbea despre drepturi cetăţeneşti, despre libertate de expresie, despre toleranţă şi despre comunicare. Despre faptul că nu poţi monologa la infinit şi că vine vremea cînd şi tu la rîndul tău, trebuie (atenţie este un imperativ) să îi asculţi pe ceilalţi.

Nu vreau să dau numele celor în ai căror ochi azi, în anul de graţie 2009, am văzut această superioritate dispreţuitoare la adresa comuniştilor moldoveni. Nomina odiosa. Nu vreau să arăt cu degetul în direcţia celor care astăzi la şedinţa Biroului Permanent al Parlamentului Republicii Moldova au avut acest comportament înjositor la adresa unei formaţiuni politice care există în mod legal şi care are o susţinere importantă în societatea moldovenească. Liberate, egalitate, fraternitate, obişnuiau să spună cei care au pus bazele instituţiilor democratice franceze. Piatra, din unghiul casei, dacă nu este potrivită cu chibzuială, poate dărîma zidurile toate.

Ion Druţă, într-un editorial semnat în 2001 din Moldova Suverană, făcea o metaforă asemuind Moldova cu o casă ce există şi astăzi pe strada 31 august, exact în faţa policlinicii nr 1. Cine a trecut pe acolo, cunoaşte despre ceea ce vorbesc. Din fosta casă de la 1894 a rămas numai faţada, în spate creşte o casă nouă, modernă, dar care nu face corp comun cu stilul Chişinăului de odinioară. Cum să faci ca ceea ce a fost bun, să rămînă. Cum să faci ca să-i împaci pe moldoveni? Poate doar lumina toleranţei politice şi a unităţii în diversitate să ne facă mai deştepţi. Căci doar piatra de pe fundul apei se şlefuieşte de valuri, pentru ca să capete străluciri ascunse.

După vizita sa în Polonia, vicepreşedintele american, s-a oprit la Bucureşti de unde s-a referit şi la Republica Moldova . Vicepreşedintele american a declarat că dorinţa Statelor Unite este ca ţările vecine României, inclusiv Moldova, să continue procesul de democratizare şi reformare a pieţei libere, în schimb Statele Unite se angajează să sprijine aceste eforturi.
Chiar dacă unor comentatori politici de la Bucureşti li s-a părut că prin discursul său, vicepreşedintele american Binden, ar fi lăsat România, paznic la democraţia tărilor ex-sovietice, trebuie să remarcăm că de fapt vizita europeană a înaltului oficial american, a fost una de consolare. Căci după episodul anulării scutului anti-racheta în întreaga regiune s-a creat un scepticism în ceea ce ţine angajamentul american în zonă. Decizia administraţiei Obama de anulare a scutului anti rachetă a generat nemulţumire în Europa de Est. De asemenea relansarea relaţiilor ruso-americane, văzută de către admintraţia de la Washington ca un factor favorabil a nemulţumit factorii politici importanţi din aşa numita new Europe. Binden a avut misiunea de a consola exact aceste state care acordă în regiune un suport politic major Statelor Unite. De fapt, dacă este să o spunem pe şleau, Joe Binden, a spus oriunde a fost, exact ceea ce fiecare şi-a dorit. În Polonia, vicepreşedintele american a declarat scurt „nimic [cu Rusia] despre voi , fără voi!” Iar în România, Joe Binden, a reafirmat că „România şi SUA continuă să fie aliaţi apropiaţi" adică ceea ce autorităţile de la Bucureşti si-au dorit şi ele să mai audă. Şi pentru ca să fie şi mai plăcuturechilor dîmboviţene, Binden a pronunţat Moldova, şi a spus şi ceva despre Marea Neagră. Dacă considera necesar, Binden, pronunţa şi cuvîntul Bîstroe, însă se pare că nu a fost nevoie. De ce toate aceste reverenţe ale adminstraţiei Obama faţă de ţările din new Europe? Răspunsul e simplu, pentru că s-a diminuat încrederea că NATO ar interveni dacă aceste ţări s-ar afla în pericol. Căci, în fond, ce a făcut NATO atunci cînd Rusia a atacat Georgia , în august 2008? Nimic. Şi dacă mai punem la socoteală faptul că Statele Unite consideră estul continentului european, o chestiune rezolvată, asta înseamnă că pot să se preocupe de situaţii mai presante prin alte părţi.

Pentru că Binden a pronunţat la Bucureşti despre Moldova, afirmînd că oficialităţile americane sunt gata să ofere resurse financiare pentru stabilizarea economică a spaţiului dintre Prut şi Nistru, ne oprim un pic să numărăm banii guvernului moldovean. Banii, se pare, sunt pe terminate iar oficialii moldoveni se întreabă unde e colacul de salvare. Împrumutul care trebuia să apară din Federaţia Rusă, încă nu apare, ba chiar, la summitul ţărilor CSI, s-a aflat că suma va fi una mult redusă. Ajutorul financiar chinez care a fost negociat de fosta guvernare şi care trebuia să îi încălzească pe moldoveni în iarna aceasta, în drumul lor, nu se ştie pe unde s-au rătăcit. Iar americanii chiar dacă pronunţă la Bucureşti despre Republica Moldova, oferă sume derizorii . Nici oficialii Uniunii Europene nu au dat semnale clare că ar fi dispuşi să ofere o acoperire financiară acţiunilor guvernului moldovean de depăşire a anotimpului rece. Iarna nu-i ca vara, iar un succes al guvernului Filat în trecerea iernii fără majorări la bugetului de consum al simplului moldovean, ar însemna un plus de imagine major.
Iarna, nu-i ca vara, şi îmi aduc aminte că la 30 iulie, comentatori politici români, afirmau că în condiţiile în care statul român va avea parteneri reali de dialog cu autorităţile de la Chişinău, România va trebui să îşi asume rolul de verigă de legătură între Bruxelles şi Chişinău. De asemenea se atenţiona faptul că autorităţile de la Bucureşti nu vor avea nici o scuză dacă vor cădea la acest test. Testul din în vară, se referea atît la capacitatea statului român de a ajuta Republica Moldova să iasă din criză cît şi la posibilitatea ca Uniunea Europeană să acorde un ajutor financiar pentru autorităţile de la Chişinău, ajutor imperativ pentru noul guvern Filat. Vara a trecut iar guvernul moldovean împreună cu premierul Vladimir Filat este pus în faţa faptului de a da faţă în faţă cu pensionarii municipiului ce protestează împotriva mării preţurilor la transportul în transportul public şi a preţului unui metru cub de apă potabilă. La început de guvernare liberal democrată într-o conferinţă de presă, ministrul de finanţe şi cel al economiei, au declarat la unison că situaţia economică e delicată şi că Republica Moldova are un grav deficit bugetar. Colac peste pupăză, criza politică de la Bucureşti face aproape imposibilă acordarea oricărui ajutor financiar din partea statului român. Ca cercul să se închidă, mai adăugăm că, exact în ziua în care vicepreşedintele american, Joe Binden se afla la Varşovia, facînd afirmaţii plăcute urechilor oficialilor polonezi, ambasadorul Poloniei în Republica Moldova, anunţa despre dispoziţia ţării sale de a oferi un împrumut pentru acoperirea deficitului bugetar şi despre disponibilitatea de a demara negocieri cu partea moldavă pentru a oferi un credit pentru dezvoltarea infrastructurii. Amabilitatea poloneză a trecut neobservată de către comentatorii politici moldoveni, iar clasa politică de la Chişinău nu şi-a pus nici ea prea multe întrebări. Important, să vină banii, dacă vin - întrebările, pe urmă.

Vestea apariţiei postului de televiziune Realitatea TV în Republica Moldova, a bucurat naivele minţi basarabene care mai cred încă că jurnalistica profesată pe malul Dîmboviţei este curată ca laptele şi face bine cititorului ca mierea de albine la stomacul jurnalistului bucureştean tăbăcit de vodcă rusească şi cafea. Sau făcut comentarii şi analize care dovedeau primatul jurnalisticii româneşti asupra celei de la Chişinău, s-a spus despre angajamentul presei moldave şi despre faptul că la Bucureşti aşa ceva nu există, şi evident s-a încercat de ghicit în zaţul de cafea care ar fi bussinesul moldovenesc de media pe care l-ar achiziţiona SOV.
Există însă posibilitatea ca acţiunea de penetrare a audiovizualului moldav de către un trust privat de presă să fie un gest de bunăvoinţă acordat de către noua administraţie politică de la Chişinău pentru susţinerea mediatică de care a beneficiat în data de 7 şi 8 aprilie.
Manifestaţiile de protest din primăvară au beneficiat de o puternică organizare mediatică care a venit şi din partea televiziunii controlate de SOV. Manifestaţiile, dar şi plecarea din rîndul PCRM-ului a lui Marian Lupu, au reuşit să creeze în societate acea stare de spirit necesară pentru obţinerea unui rezultat diferit la alegerile parlamentare din 29 iulie. Că a fost o acţiune premeditată a unor forţe politice moldave sau o manifestare spontană a tinerilor moldoveni, personal, încă nu mă pot pronunţa. Cert este că un jurnalist mai competent decît mine, Victor Roncea, scria în blogul său că citez - "băieţii de vizavi", au făcut pactul cu "ai noştri", au împărţit mălaiul şi au intrat în jocul de-a democratizarea pentru pustiirea a ce a mai rămas din Republica Moldova şi băgarea ei cu forţa în malaxorul UE.
Roncea, nota de asemenea că a publica în presa din România materiale critice asupra acelor evenimente este deranjant, căci se pune public în discuţie inoportunitatea opţiunii SIE de a merge, pe banii româneşti, de mînă cu agenţii KGB de peste Prut, împotriva intereselor naţionale ale statului român. Încă nu mă pot pronunţa asupra evenimentelor şi aştept ca timpul să limpezească apele, însă nu pot trece cu vederea notele unui jurnalist care a fost des la Chişinău şi care a avut de cele mai multe ori partea sa de adevăr în cele scrise. Istoria creşterii şi descreşterii democratizării moldoveneşti ca rezultat al manifestaţiilor din 7 aprilie are în ea punctul principal ascendent anume apariţia trustului lui SOV pe piaţa mediatică moldovenească. Un trust puternic şi viabil va face ca toate gafele noii administraţii de la Chişinău să fie mai puţin vizibile şi va acorda susţinere Alianţei pentru Integrare Europeană care este nevoită în aceste zile să aibă apariţii la o serie de posturi de televiziune on-line sau la posturi tv care nu au acoperire naţională. Efectul este unul minor iar înverşunarea politicienilor liberal democraţi faţă de televiziunile care nu acceptă punctul lor de vedere este maximă. SOV are toate şansele ca la Chişinău să pună pe roate o afacere mai mult decît rentabilă, o afacere prin care să poată interveni direct asupra politicii interne a Republicii Moldova, prin a face şi a desface destine politice, căci asta este miza pentru care SOV s-a deplasat peronal pe maul Bîcului. O afacere care va aduce un profit mult mai mare într-un timp rapid căci viitorul politic moldav este încă incert. Iar un amărît de un milion de euro cu care Realitatea Media este datoare statului român va putea fi trecut cu vederea. Zilele trecute
unul dintre importanţii oameni de media din Moldova, jurnalistul Val Butnaru, creator al două grupuri de presă, întreba în presa de la Chişinău unde a fost SOV timp de opt ani, atunci cînd dacă doreai cu adevărat se putea de venit cu investiţii în media moldovenească. Jurnalistul lăsa să se înţeleagă că momentul investiţiilor lui SOV a fost bine ales şi că ele vor avea parte de respect. Sînt însă convins că moldovenii chiar dacă sînt consideraţi de către unii light romanians merită şi ei respectul lor. La urma urmei de ce să nu ne alăturăm campaniei iniţiată de curînd : Si noi vrem respect!

Cind toata lumea in Republica Moldova devine comentator politic, cind Gorincioi, presedintele Consiliului Coordonator al Audiovizualului din Republica Moldova isi doreste sa fie dat afara de Corina Fusu, uitind de cei 6 milioane de lei acordati lui de catre administratia Voronin pentru noul sediu al CCA, cind sacii unora sint in caruta politica a altora despre care nici macar nu e bine sa pomenim, sa ne aducem aminte despre viitor...
Scriam la 22 iunie ca fenomenele politice din Republica Moldova sint greu de prevazut intrucit seamana cu fenomenele meteorologice. Notam atunci despre liberal democraţii moldoveni ca "sînt îngrijoraţi la maximum de numirea prin decret prezidenţial a lui Iurie Roşca în funcţia de vice prim ministru. Roşca, persoană care ţine la promisiunile pe care le face, a afirmat public că va lupta din toate puterile sale cu noii corupţi". Ingrijorarea a existat drept ca urmare un scor bun inregistrat de PLDM care vrem sau nu are si echipa buna, si capacitati manageriale de exceptie si aici fac trimitere la secretarul general al formatiunii dar si la suportul mediatic pe care PLDM a stiut sa si-l asigure dar si sa il creeze.

Nu se stie insa cum va putea administra liderul partidului, Vlad Filat, soarta Republicii Moldova in noua sa postura, una deosebit de riscanta, acea de premier al unei tari aflata intr-o indelungata criza politica, cu o economie care este fulminanta in lipsa ei si cu un buget care se pare ca incepe sa se goleasca. Cum sa faci ca plusul de imagine avut sa nu se intoarca ca un bumerang asupra ta si cum sa administrezi in asa fel incit ceea ce este sa functioneze, ceea ce e pe cale sa fie sa nu se darime si cel mai important cum sa sa nu bagi bete in roatele ne-simpatizantilor tai, cind dorinta este mare? S-o faci, sa nu o faci? Tentatiile puterii. Iata dilema la care cel mai tinar premier din istoria contemporana a Republicii Moldova trebuie sa raspunda.

In nota din iunie notam despre faptul ca "liberalii moldoveni sînt îngrijoraţi vis-a-vis de atacurile comuniştilor faţă de persoana primarului de Chişinău. De fapt, Dorin Chirtoacă ar fi făcut mai multe pentru municipalitate dacă ar fi fost lăsat să facă şi dacă ar fi avut echipa proprie". Se pare ca aici m-am inselat caci, daca ar fi fost ingrijorat de acest lucru,primarul de Chisinau ar fi cautat sa fie alaturi de toti chisinauenii. Insa, cu un Dorin Chirtoaca aplicat asupra treburilor municipiului, Partidul Liberal nu ar fi avut numarul relativ mare de deputati in Parlamentul Republicii Moldova. Asa ca e demonstrat ca lucrurile la primarie au merg bine din inertie iar implicarea lui in campania politica a liberalilora contat.
Se pare insa ca ingrijorarile abia vin, mai ales ca locuitorii orasului de pe Bic stau cu ochii tinta pe buzunarele lor. Majorarea tarifelor la apa si la transportul public de calatori nu cred ca este pe placul cuiva, fie el simpatizant sau nu al Partidului Liberal. Consider ca durerile de cap ale administratiei municipale abia incep sa apara iar capcana politica in care a intrat Mihai Ghimpu, se va arata nitel mai tirziu.

Oare de ce or fi îngrijoraţi cei de la AMN, intrebam notind ca "aici trebuie să apară un zîmbet". Spuneam mai departe referindu-ma la AMN ca "parcă nu ar fi motiv de îngrijorare căci, nu-i aşa, potrivit lui Urechean marea majoritate a primăriilor din Moldova sînt simpatizanţii fostului gospodar de pe malul Bîcului... Rezultatul modest obţinut de AMN la ultimele alegeri parlamentare, şi asta în ciuda fraudărilor, ne demonstrează faptul că lucrurile nu sînt chiar aşa."
Zimbetul imi persista, iar faptul ca AMN este in actualul Parlament nu se datoreaza liderului acestui partid. E meritul lucratorilor sai din organizatiile primare, al organizatiei de femei din sinul partidului, al lui Untila, Colesnic, Victor Osipov, Ciornei si al altor nestiuti membrii de partid care si-au facut datoria in timp ce Urechean era gata-gata sa dea la pace cu dusmanii sai.
In cazul unor alegeri parlamentare anticipate, Partidul Alianta Moldova Noastra nu va trece pragul electoral, ultimele farimituri de incredere ale electoratului fiind consumate la 29 iulie. O posibila crestere de incredere a electoratului in AMN va aoare doar daca democratia interna de partid va functiona iar unii lideri vor sti ca e timpul sa lase pe altii sa treaca incet dar sigur, in fata.

Nu m-am asteptat absolut de loc ca ceea ce scriam, sa se intimple."Şi creştin democraţii sînt îngrijoraţi, chiar dacă Iurie Roşca a devenit vice prim ministru şi gurile rele vorbesc deja despre un acces la resurse administrative pentru PPCD, previziunile nu sînt tocmai roz. Ultima campanie electorală a demonstrat că electoratul moldav nu poate încă să depăşească angoasa provocată de aşa numita trădare a lui Roşca (huiduielile adresate liderului PPCD în parcul public al Chişinăului despre trebuşoara asta ne spun tare multe) Că a fost trădare sau calcul politic la rece, altădată. A, şi mai e şi anunţata neimplicare a greiilor din PPCD în viitoarea competiţie." A fost una dintre cele mai ciudate campanii electorale efectuata de PPCD. Nu am inteles care a fost motivatia lui Iurie Rosca de a nu-si sustine mai mult tinara echipa a celor 7 magnifici. Daca ingrijorarile au fost asumate, riscurile cintarite atunci ma astept ca in cazul unor alegeri anticipate sa fie un alt comportament. Ceea ce e valabil si pentru alegerile locale.

"Iar la rîndul lor comuniştii moldoveni sînt îngrijoraţi, chiar dacă nu arată, de plecarea din rîndurile lor a lui Marian Lupu. Lupu şi echipa lui, a reuşit să atragă un număr mare de votanţi către PCRM şi asta datorită dorinţei moldovenilor de a avea un preşedinte de ţară de o altă factură. E sigur că PCRM-ul va accede în viitorul Parlament al ţării, însă în acest moment nu mai putem vorbi că această formaţiune politică va avea o majoritate simplă în legislativul moldav. Şi este relativ sigur că o parte din simpatizanţii comuniştilor, cei care îl agreau pe Marian, vor vota o ţîră Partidul Democrat, partid care s-a pus la dispoziţia fostului spicher." Nici Ioan Gura de Aur, nu a spus vreodata atit de bine. Am cobit.(sa imi para rau, sa imi para bine? Alta dilema. Cea a jurnalistului.) Marele cistigator de la 7 aprilie, cel care avea nevoie doar de un singur vot pentru a alege presedintele tarii, partidul care a avut totul in mainile sale,(si care nu a vrut sa calce pe o anumita grebla, cea a tentatiilor) a pierdut pentru ca nu a stiut sa fie un pic mai maleabil, inainte de 7 aprilie. Aici este cheia spre descifrarea motivelor pentru care PCRM-ul, care, continui sa cred ca a facut multe pentru consolidarea statalitatii moldovenesti, in acea varianta pe care au reusit sa o faca si nu cea pe care au gindit-o, a pierdut din simpatizanti. Procesul de reforme care a inceput in sinul acestui partid a fost mult prea lent. Replierea pe centru a lui Marian Lupu a fost cea care a adus un plus de valoare pentru Partidul Democrat care a atras multi votanti comunisti. (Tradare sau joc politic constient a noului lider al Partidului Democrat? Greu de spus.) Aparitia unor noi votanti pentru Partidul Democrat inseamna, ca reforma interna inceputa si care continua ireversibil in sanul PCRM-ului, va impinge comunistii moldoveni spre centru politic, catre Partidul Democrat. Intr-un viitor cele doua partide sint menite sa fuzioneze, caci electoratul social democrat moldoveneasc se gaseste exact in aceasta zona de confluenta PCRM-PD.

Notam, atunci la 29 iunie, cu o nota mare de optimism ca "la Partidul Democrat alte îngrijorări - cum să împaci lupul, capra şi varza? Asta doar Diacov ştie...".Cea mai mare actiune politica a ultimilor ani a fost aceasta fenomenala miscare politica, aducerea, plecarea, tradarea, numiti-o cum doriti, Marian Lupu la Partidul Democrat. Fara resurse financiare majore, fara sustinere importanta din partea media, pe fundalul unei scaderi de imagine a liderului sau, si avind la 7 aprilie o uriasa pierdere, iata ca pasarea phoenix din cenusa-i, Partidul Democrat intrat in Parlamentul Republicii Moldova cu o echipa nu mai putin buna decit a PLDM-ului. Doar Diacov stie cum a facut asta, si cita putere a avut pentru asta Important este insa ca in plusul de valoare in care se afla PD-ul sa stie sa il capitalizeze, iar acest lucru se face doar prin intermediul unui suport media pe care insa nu il are. De creat, caci viitorul se arata a fi sumbru fara resurse mediatice.
Acestea au fost îngrijorările. Ăştia au fost actorii. Rezultatul a depins în mare măsură de alegatori si de modalitatile in care institutiile media, mai mult sau mai putin obiective au stiut sa formeze subconstientul public, in rest, ce va fi va fi...

Criza economica romaneasca, moldoveneasca sau de unde o mai fi are un cuvint greu de spus si in ceea ce inseamna dezvoltare si calitate in piata mediatica de la Bucuresti sau de la Chisinau. Pe blogul unui nene care este tare bine informat, nea Obae (www.paginademedia.ro)dar si mai mult acolo unde stau multii reporterii virtuali ai lui nea Tiberiu Lovin (www.reportervirtual.ro), din ce in ce mai multe stiri despre ziaristi dati afara, obligati sa faca sluj sau carora li s-a redus salariul. Si toate astea se intimpla peste piriul Prut, cum o iei drept inainte si apoi la stinga ca sa ajungi la Husi, Romania.

In ast' timp, pe malul Bicului, apa curgatoare lata de citiva centimetri ce trece prin europeanul Chisinau, e liniste si pace iar comentatorii politici autohtoni vorbesc despre rolul mediilor de informare in schimbarea de optiuni politice a electoratului moldav, despre modelul occidental de a face ziaristica si despre cit de tare e jurnalistica romaneasca, despre modelul de jurnalism oferit de corespondentii mediilor de informare romanesti acreditati la Chisinau si despre faptul ca in general omuletii din jurnalistica moldava sint mici de statura, ghebosi si habar nu au de ziaristica. Mai ales cu aia care se face la Realitatea TV.

Ca sa fim corecti cu publicul cititor, tre' sa remarcam faptul ca tonul discursului mediatic romanesc despre evenimentele din data de 7 aprilie 2009, a fost dat de catre acest post de televiziune. Ca au dat cu oistea in gard, e drept, dar nu despre asta e vorba.(Sa ma clarific cind e vorba de oistea ce a rupt gardul corectitudinii informationale : in acea perioada nu au existat jurnalisti care au fost rapiti de pe strada de catre reprezentantii autoritatilor moldovene.) Postul de televiziune care apartine copiilor lui SOV, a dat insa repede si promt, tonul discursului mediatic romanesc referitor la tratarea evenimentelor din Republica Moldova, ton care a facut pe multi dintre cetatenii romani sa se intrebe daca nu cumva la Chisinau se intimpla o revolutie. Nu a fost sa fie o revolutie. Alegerile au fost repetate iar 29 iunie a aratat ca politica moldoveneasca poate fi mai imprevizibila, mai incerta si mai al dracului decit arata la prima vedere. Sa revenim insa la discursul prezentat de televiziuni in anul in care criza economica fantomatic baintuie prin redactii, nu inainte insa de a face trimitere la ce au spus unii despre media romaneasca.

Niste neni, mai destepti (Oxford Analytica ) zic intr-o analiza ca trusturile media controlate de Vintu, Patriciu şi Dan Voiculescu si-au coordonat, in 2009, atacurile impotriva lui Traian Basescu.
Potrivit la nenii astia destepti, strategia televiziunilor lui Vintu si Voiculescu este sa reducă interesul publicului pentru politică. Această strategie a avut efect la alegerile parlamentare din 2008, când mai puţin de 40% din electorat s-a prezentat la urne. Ce mai zice analiza?
Zice ca presa din România, „pare a fi o extensie a intereselor de afaceri”. Ca proprietatea concentrata in mainile citorva personaje bogate a condus la schimbari dramatice in domeniul ce tine de echidistanta si moralitate. Ca jurnalismul de investigatie a fost ingropat. Si ca sa ajuns la aceea in care trivialul sau senzationalul a inlocuit reportajele serioase. Nici nu mai vorbim despre rolul educativ al mediilor. Nenii aia desteptii, au aratat ca multi ziaristi cu o gindire independentă au fost destituiti sau fortati sa se plieze pe noua linie editoriala si ca presa romaneasca nu mai este un loc unde se discută „serios” viitoarele optiuni de politică.

Tonalitatea folosita de catre jurnalistii romani, a fost una care a indus publicului de pe ambele maluri ale Prutului o stare de asteptare a schimbarilor in scena politica moldava. Starea de asteptare a revolutiilor. O stare de asteptare care a favorizat partidele de opozitie si care a facut ca rata de participare a electoratului moldovean la ultimele alegeri sa creasca. O stare considerata de o parte din cetatenii Republicii Moldova fireasca, dar nefireasca pentru cei care au votat pentru Partidul Comunistilor din Republica Moldova.Rezultatul alegerilor parlamentare a aratat ca falia existenta in electoratul moldovean exista. De aceea unii cred ca venirea in spatiul informational moldav a postului de televiziune Realitatea TV este o mana cereasca care are rostul de a reduce prapastia existenta. Insa stirea referitoare la extinderea ariei de activitate a postului de televiziune controlat de SOV in Republica Moldova ascunde in ea alte realitati. Nu este atit vorba de faptul ca mediul informational moldav este dominat de televiziunile ruse si ca prezenta acestui post de televiziune romanesc va echilibra ecuatia informationala existenta, cit e vorba de dorinta de penetrare a spatiului de influienta controlat de unii politicieni de la Chisinau la care se referea
Ioan Talpes, fost sef al SIE dar si al administratiei prezidentiale a lui Ion Iliescu. Talpes afirma ca la Chisinau exista o filieră care au impus un fel de control al relatie intre Moscova si Bucuresti. Aici trebuie vazuta inclusiv dezvoltarea spre Romania a unor influente economice, care trec toate prin Moldova spunea Talpes.
Este foarte posibil ca sprijinul acordat de catre imperiul mediatic controlat de catre SOV opozitiei din Republica Moldova sa urmareasca controlul total al acestei filiere interpuse pe relatia Bucuresti-Moscova.

Revolutiile trebuiesc cistigate. Altfel iti asumi responsabilitatile. Daca revolutia din 7 aprile era cistigata eroii ei aveau busturi la toate intersectiile din municipiu Chisinau. Insa nu trebuie de uitat ca in spatele fiecarei revolutii stau si interesele unora care nu au nimic de a face cu entuziasmul schimbarilor.

Situaţia de criză politică în care se află Republica Moldova a surprins statul român pe picior greşit. Autorităţile române nu au desemnat încă un ambasador la Chişinău, eşecul fiind aruncat în grădina guvernării comuniste şi deloc asumat de către factorii raţionali de decizie de la Bucureşti.

După evenimentele nefaste din data de 7 aprilie 2009, evenimente ce au fost reflectate informaţional de mediile bucureştene şi la nivel informal susţinute de către politicienii români, preşedintele moldovean a acuzat statul român de implicare în treburile interne ale Republicii Moldova. Ulterior, procurorul general al Republicii Moldova, a infirmat declaratiile lui Voronin, declarînd că investigaţiile nu au scos în evidenţă implicarea statului român. Suspiciunile existente au fost însă întărite de o declaraţie a preşedintelui României, Traian Băsescu, care într-un interviu pentru Radio România Actualităţi a declarat că nu îl va ajuta pe preşedintele moldovean să ajungă din nou şef al statului aşa cum a făcut-o în anul 2005. După interviul şefului statului român, jurnalistul Sorin Roşca Stănescu a publicat în ziarul Ziua un editorial în care spunea că preşedintele Băsescu s-a implicat în 2005 atît personal cît şi prin intermediul agenţiilor inteligente ale statului român în viaţa politică din Republica Moldova. Afirmaţiile au fost apoi confirmate de către liderul PPCD, Iurie Roşca cît şi de către fostul lider al PSL, Oleg Serebrian. Atît liderul PPCD cît şi cel al PSL au făcut trimitere la fostul consilier pentru politică externă al preşeditelui României, Andrei Pleşu.
Încercarea de numire a unui nou ambasador al statului român la Chişinău s-a soldat cu un eşec. Scandalul sexual în care a fost implicat fostul consul al României în Republica Moldova, Ion Nuică, vine şi el să confirme faptul că relaţiile dintre Bucureşti şi Chişinău sînt îngheţate şi că diplomaţia română este împiedicată pe orice cale să aibă o relaţie corectă şi raţională cu Chişinăul.
Nici relaţiile bilaterale cu cel mai mare vecin al României nu se află într-un spaţiu mai pozitiv, Ucraina declarînd că vede un potenţial inamic în statul român.

Într-un interviu acordat ziarului Adevărul, comentatorul politic, Dan Dungaciu, spunea că politica externă destinată spaţiului estic nu este clar definită de către responsabilii diplomaţiei române. Gafele diplomaţiei externe româneşti reeşind din lipsa unui proiect raţional şi asumat pentru dezvoltarea şi aplicarea unor politici responsabile de afirmare a interesului naţional românesc în spaţiul estic. Dungaciu afirmă că lipsa unui proiect politic de lungă durată face posibil faptul ca atît Federaţia Rusă, Ucraina sau Ungaria să aibă un cuvînt mult mai greu de spus în creionarea şi soluţionarea crizei politice din Republica Moldova.
Agenţiile de presă de la Chişinău au relatat despre înîlnirea ambasadorului ungar în Republica Moldova cu liderii nou formatei Alianţei pentru Integrare Europeană. trebuie de adăugat că şi ambasadorul ucrainean la Chişinău a avut deasemenea o astfel de întrevedere.

Dacă în 2005, preşedintele român Traian Băsescu a fost mandatat să facă presiuni asupra liderilor politici de la Chişinău pentru realegerea lui Vladimir Voronin în funcţia de şef al statului moldovean, iată că în 2009, acest lucru nu se mai repetă. Liderul PLDM, Vladimir Filat, declara la Chişinău că nu înţelege de ce nu sînt exercitate presiuni de către factorii externi pentru ca deputaţii comunişti să participe la alegerea şefului statului moldovean. Întrebare retorică, atenţia diplomaţilor europeni şi americani este îndreptată acum către Ucraina, o ţară care deşi a benificiat de suport politic şi logistic extern nu a reuşit să se înscrie pe un traseu cu finalitate nord-atlantică.
Ţară asupra căreia preşedintele rus Dimitrii Medviedev s-a oprit special cu ocazia unui discurs făcut public pe blogul său personal în care critica politicile portocalii sprijinite din exterior. Interesul firesc al politicienilor români pentru evoluţiile de pe scena politică moldavă a fost însă blocat de tăcerea marilor cancelarii occidentale care sînt mai îngrijorate de marile evoluţii politice de la Kiev, decît frîmîntările miniscule din Chişinău.
Diplomaţia românească putea fi un factor mediator între forţele politice de la Chişinău dacă proiectul politic raţional şi asumat despre care vorbea Dan Dungaciu ar fi existat. Un proiect care să fi avut posibilitate să aducă la masa tratativelor atît pe comuniştii moldoveni cît şi pe reprezentanţii forţelor liberale. Din păcate acest poiect nu există iar negociatorul din 2005, senatorul american John Conlan a ieşit la pensie. Nu există nimeni deocamdată care să poată media criza politică din Republica Moldova, semn că viitoarele alegeri anticipate sînt inevitabile.

Preşedintele Partidului Popular Creştin Democrat din Republica Moldova, Iurie Roşca, confirmă odată în plus, într-un interviu acordat ziarului ZIUA de la Bucureşti, că înainte de votul pentru alegerea preşedintelui Republicii Moldova din aprilie 2005, a fost sunat de către preşedintele român Traian Băsescu şi rugat să voteze pentru Vladimir Voronin. Iurie Roşca, spune că înaintea votului din 4 aprilie s-a întîlnit la Chişinău cu Dorin Iacob, şeful Departamentului de Imagine al Partidului Democrat. La acea discuţie,Iurie Roşca afirmă că, Dorin Iacob i-ar fi transmis salutările preşedintelui Băsescu şi că acesta ar fi insistat ca preşedintele PPCD să-i convingă pe deputaţii grupului său parlamentar să voteze pentru Voronin. Iurie Roşca afirmă că Dorin Iacob a insistat de asemenea ca preşedintele PPCD să accepte funcţia de vicepreşedinte al Parla­mentului Republicii Moldova. "Eram in faţa unui cumul de factori şi argumente care atîrnau greu, plus rugămintea personala a pre­şedintelui Romaniei", afirmă în interviul acordat publicaţiei Ziua, Iurie Roşca.

Prima confirmare făcută de preşedintele PPCD că a votat pentru candidatura preşedintelui PCRM, Vladimir Voronin, la rugămintea preşedintelui statului român, datează de la mijlocul lunii aprilie 2005 cînd invitat fiind la emisiunea postului de televiziune Pro TV Chişinău "În Profunzime", Iurie Roşca a făcut aceste dezvăluiri. La cîteva zile după această afirmaţie a liderului PPCD, consilierul pentru politică externă al preşedintelui român, Andrei Pleşu, a contestat declaraţiile lui Iurie Roşca.

La patru ani distanţă, preşedintele statului român, Traian Băsescu a recunoscut în cadrul unui interviu la postul public de radio România Actualităţi că a intervenit personal pe lîngă personalităţi politice din Republica Moldova pentru a vota în favoarea candidatului PCRM la postul de preşedinte al Republicii Moldova.

PS

Înainte şi după evenimentele din 7 aprilie 2009, preşedintele PCRM, Vladimir Voronin a acuzat de mai multe ori statul român de implicare în problemele politice interne ale Republicii Moldova.

După data de 7 aprilie 2009 autorităţile moldovene au introdus sistemul de vize pentru cetăţenii români care doresc să viziteze Republica Moldova.

Tot după data de 7 aprilie 2009, preşedintele în exerciţiu al Republicii Moldova l-a numit în funcţia de prim viceprim ministru cu atribuţii referitoare la administrea şi constrolul instituţiilor de forţă din Republica Moldova pe preşedintele PPCD, Iurie Roşca.

Atît şeful Departamentului pentru imagine al Partidului Democrat cît şi consilierul prezidenţial pentru politică externă au fost eliberaţi din funcţia deţinută.

Ultimele declaraţii ale preşedintelui român Traian Băsescu vin să stîrnească o adevărată furtună în presa bucureşteană. Preşedintele României a recunoscut la postul public de radio, România Actualităţi, că s-a implicat personal în anul 2005, cu ocazia realegerii preşedintelui Partidului Comuniştilor din Republica Moldova în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova.
Această intervenţie asumată de către Traian Băsescu,este considerată de către jurnalistul Sorin Roşca Stănescu de la ziarul Ziua ca fiind de o gravitate exceptionala si care ar aduce grave prejudicii statului român.
Într-un editorial care este foarte dur la adresa lui Băsescu, Sorin Roşca Stănescu îl acuză pe şeful statului român că ar fi folosit serviciile secrete pentru a influenţa pozitiv decizia de alegere a lui Vladimir Voronin la alegerile din 4 aprilie 2005.
Ceea ce înseamna, scrie Sorin Roşca Stănescu, că statul român dispune, la Chişinău, atât de existenţa unor agenţi de influenţă, cât şi de relaţii nefiresc de apropiate cu proeminenţi lideri politici moldoveni, notează Sorin Roşca Stănescu.

Punem punct aici. Ca să recapitulăm încet şi cu binişorul. Din discursul preşedintelui român la Radio Actualităţi observăm că tot ceea ce Partidul Alianţa Moldova Noastră a etichetat ca fiind o trădare din partea PPCD-ului, a PDM-ului condus de Dumitru Diacov şi a lui Oleg Serebrian, poate fi interpretat altfel - răspuns pozitiv la o rugăminte venită din partea unui şef de stat. Sau şi mai altfel - implicarea statului român în politica internă a Republicii Moldova. Un lucru sugerat de nenumărate ori în ultima vreme de către Voronin şi necrezut de către elitele liberale ale Chișinăului. Ne aducem aminte că cel care a pomenit pentru prima dată acest cuvînt este fostul primar al municipiului Chişinău. Oare Serafim Urecheanu a numit trădare faptul că toţi deputaţii a două importante partide politice moldoveneşti au confirmat rugămintea preşedintelui Băsescu de realegere a lui Voronin în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova ori faptul că în ciuda afişatului proromânism al fostului primar de Chişinău, preşedintele României nu l-a sunat pe el spre a îi rezolva ciudata rugăminte?

Nu ştiu dacă statul român dispune, la Chişinău, de agenţi de influenţă, sau de relaţii nefiresc de apropiate cu proeminenţi lideri politici moldoveni, aşa cum presupune Sorin Roşca Stănescu. Ceea ce pot spune cu siguranţă e faptul că nici un politician moldovean, dacă ar fi sunat de către viitorul preşedinte al României, de fostul premier al Ucrainei, Anatolie Kinah sau de către prezentul ministru de externe al Israelului, domnul Libermann, nu ar închide telefonul. Şi bag mîna în foc, că orice politician moldovean, pentru rezolvarea unor probleme politice majore cere o promisiune recompensatorie. Şi aşteaptă această recompensă să se înfăptuiască chiar dacă promisiunile au fost date de Kinah, Libermann sau Bush.
Întrebarea logică pe care mi-o pun ţine de promisiunile făcute de către preşedintele Băsescu celor care au susţinut realegerea lui Voronin la 4 aprilie 2005. Au fost oare aceste promisiuni îndeplinite? Şi cînd?

Preşedintele Băsescu a făcut o greşeală politică extremă. Încercînd să îl critice pe Voronin, a spus la Radio România Actualităţi că în această nouă criză politică din Moldova nu îl va mai ajuta pe Voronin aşa cum a făcut-o în 2005. Băsescu a căzut într-o capcană iscusită, căci recunoscînd că ai intervenit pentru realegerea unui preşedinte comunist recunoşti implicit că ai fost de acord cu politicile implementate de către acest regim în Republica Moldova. Implicit recunoşti că ai avut posibilitatea de a interveni pe lîngă politicieni importanţi din Republica Moldova ceea ce face ca şi presupunerile preşedintelui Partidului Comuniştilor referitoare la o posibilă intervenţie a statului român în viaţa politică a Chişinăului să prindă şi ele o altă greutate.

Comisia Electorală Centrală a făcut publice rezultatele preliminare după numărarea a sută la sută din voturile de la 29 iulie. Rezultatul se cunoaşte - partidele liberale de opoziţie împreună cu Partidul Democrat condus de Marian Lupu pot aduna suficiente voturi în viitorul legislativ moldav însă nu au posibilitatea de a alege singuri preşedintele Republicii Moldova. Exact situaţia în care se afla Partidul Comuniştilor după votul de la 5 aprilie.

Nu ştiu cîţi dintre liderii partidelor aflate în competiţia electorală au aşteptat acest lucru. Se pare că nici un lider de partid nu a lăsat loc de bună ziua pentru competitorii săi electorali. Portalul internet ştireazilei.md publică informaţia că celor patru lideri care au acces în legislativul moldav le-au trebuit două ore de discuţii pentru a reuşii să depăşească reticenţele inerente unei campanii electorale. Jurnalista Eleonora Lisnic, publica pe blogul personal că este împotriva unei presupuse numiri a liderului Partidului Democrat, la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova. Din discuţii private cu fruntaşi ai Partidului Liberal Democrat am înţeles de asemenea că în sînul acestei formaţiuni politice se discută ca funcţia aceasta să revină acestui partid, argumentîndu-se că ar avea cel mai mare număr de mandate din viitorul legislativ. În schimb la emisiunile TVR 1 dedicate alegerilor de la Chişinău, Titus Corlăţean, şeful comisiei pentru politică externă a României, lăsa să se înţeleagă sprijinul PSD din România pentru Marian Lupu.
În altă ordine de idei, preşedintele României, Traian Băsescu, lăsa să se înţeleagă că nu îi mai acordă sprijin preşedintelui Voronin aşa cum a făcut-o în 2005.

Aici punem stop. Şi facem rewind. Adică dăm banda înapoi. Spre a ne aduce aminte că atunci cînd preşedintele PPCD, Iurie Roşca afirma că votarea din 4 aprilie 2005 în favoarea lui Voronin a fost făcută şi la cererea României şi a Statelor Unite, nimeni nu l-a crezut. Cam tristă povestea, nu-i aşa?

Ca să fim clari - nici una din cele cinci formaţiuni politice prezente în legislativul moldav nu a cîştigat alegerile. Personal consider că prezenţa în Parlament a Partidului Alianţa Moldova Noastră este una care nu aduce clarificări majore pentru formarea unei coaliţii postelectorale. Dincolo de prezenţa foarte slabă în ultima campanie electorală, disputele interne din sînul acestei formaţiuni politice şi comportamentul neadecvat al preşedintelui acestei formaţiuni, a făcut ca AMN-ul să ia un scor umil şi la limită. Barometrul de Opinie Publică arăta la un moment dat că această formaţiune nu avea şanse de a trece bariera de cinci la sută. De fapt actuala criză politică în care se află Republica Moldova se datorează anume prezenţei celor şapte deputaţi ai AMN în legislativ.
Cele şapte voturi aparţin, pe de o parte atît Partidului Democrat, cît şi Partidului Comunştilor. Cu cele trei voturi care le reveneau de drept, comuniştii moldoveni ar fi avut posibilitatea de a alege membrii cabinetului de miniştrii. Cu cele patru voturi de la la AMN, Partidul Democrat ar fi fost aproximativ la egalitate, ca număr de mandate, cu Partidul Liberal Democrat.

Moldovenii, au însă ce au ales. Vsevolod Ciornei, publica de curînd în cotidianul Moldova Suverană un articol referitor la mentalul colectiv al populaţiei din spaţiul CSI în care atrăgea atenţia că toate popoarele din această regiune sînt predispuse unui haos psihic intern care face aproape imposibil de prevăzut comportamentul acestora. Moldovenii fac încă parte acestui spaţiu, iar falia civilizaţională despre care vorbea Huntington, trece sigur pe aici. Prin votul lor, cetăţenii moldoveni au arătat că încă nu sînt dispuşi să împărtăşească pînă la capăt valorile economiei liberale şi că au încă, o relativă încredere, iarăşi nu pînă la capăt dusă, în stabilitatea oferită de către comuniştii moldoveni. De aici şi tragicul situaţiei politice din Moldova.

Depăşirea crizei politice din Republica Moldova poate fi posibilă doar prin participarea comuniştilor moldoveni la viitoarea guvernare. Altfel anul viitor Republica Moldova va avea alegeri parlamentare.

Oare cît de mare e mica Moldovă? Îmi pun această întrebare pentru că prea dese sînt vizitele unor importanţi emisari străini la Chişinău, prea dese sînt referinţele unor importante medii informaţionale la oraşul de pe Bîc, prea multă importanţă este acordată unui sandwich turtit între România şi Ucraina. Poate lumea largă e sătulă să vorbească despre criza economică prin care trece şi se doreşte schimbarea agendei interne pentru a se arăta că în alte părţi se trăieşte şi mai greu? Sau poate pericolul comunist este atît de îngrijorător încît devine o ameninţare pentru statele vecine şi pentru statele din Uniunea Europeană?

Dincolo de ironie, ceva ceva este la mijloc. Căci chiar dacă nu este mare, nu este importantă pe harta lumii şi nu are resurse enegetice, Republica Moldova este o ciudăţenie.
E ciudat pentru un străin, fie el chiar şi din Timişoara sau Debreţin, că există un asemenea stat, e ciudat cum de încă există şi e ciudat că din 2001 prin alegeri libere la putere, în acest stat se află Partidul Comuniştilor din Republica Moldova.
E mai puţin ciudată existenţa statului moldovean pentru cei din străinătatea apropiată, pentru cei din fostele state sovietice, căci spaţiul audiovizual comun al comunităţii statelor independente a reuşit să pastreze încă intactă comunitatea spirituală vorbitoare de limbă rusă.
Era firesc aşadar ca la Chişinău, înaintea unui scrutin electoral repetat, să avem parte de vizitele unor demnitari din Ucraina, Federaţia Rusă, Georgia sau Azerbaijan. Era firesc ca spiritul alegerilor din 29 iulie, să fie discutat de posturile de televiziune de la Moscova sau Kiev, aşa cum imi părea firesc ca pe străzile Chişinăului să văd din ce în ce mai mulţi jurnalişti din spaţiul CSI.
Lucrurile nu sînt însă chiar aşa, căci observăm o atenţie dincolo de media care vine din partea Uniunii Europene, înregistrăm vizite ale unor înalţi demnitari străini care vin din ţări ale Uniunii Europene şi pe străzile oraşului de pe Bîc se aud mai degrabă vorbindu-se în limbile de circulaţie ale aceleiaşi uniunii de state.

Care este motivul acestui interes sporit al Uniunii Europene pentru Republica Moldova? De unde pînă unde marea dragoste faţă de respectarea drepturilor omului şi a proceselor democratice acum, mai ales că imediat după alegerile din 5 aprilie au fost tolerate de către birocraţii din structurile de conducere ale Uniunii Europene. Ce s-a schimbat între timp? Ce se ascunde în spatele uşilor închise? De ce realităţile moldave nu sînt o prezenţă constantă în fluxul de ştiri ale marilor televiziuni din spaţiul CSI? Dincolo de retorica pe care o vociferează partidele aflate în cursa electorală, care sînt totuşi mizele acestei concurenţe? Războiul intereselor economice şi financiare, pe care atît de bine l-a intuit Marian Lupu, poate fi oprit? Cît de importantă este Moldova?
Ce ştiu politicienii şi nu li se dă voie să spună?
Oare este Moldova atît de importantă încît să facă parte din jocurile oculte ale marilor puteri? Sau poate victime ale istoriei , ne-am obişnuit să facem din ţînţar - armăsar?

Retorice întrebări. Dar ele există. Sînt prezente. Iar comportamentul unor demnitari străini, comportamentul unor importanţi experţi din străinătatea apropiată, apariţia unor scandaluri sexuale în plină campanie electorală, isteria unor canale mediatice, toate acestea mă fac să cred că dincolo de rutina unuei competiţii electorale parlamentare într-o ţară în curs de dezvoltare,mai există ceva. Un parfum de mister. Un persistent parfum de mister şi de înţelegeri făcute dincolo de ştirea noastră. Aşa că - votaţi. Pentru cine doriţi dumneavoastră. Pentru că nu va vota nimeni în locul tău. Nici Obama şi nici Medvedev. Votaţi. Se pare însă că jocurile se vor face prea puţin în cabina de vot. Şi că mai importante sînt înţelegerile post electorale de după data de 29 iulie. Votaţi. Nimeni nu va vota în locul tău. Alegerile nu vor fi fraudate. Vor fi alte înţelegeri despre care abia se adie. Votaţi. Veţi ieşi din cabina de vot cu un uşor parfum de mister.

NU ESTE MATERIALUL MEU INSA MERITA CITIT.

În cartea de căpătâi a ocupaţiilor din România — Nomenclatorul de Meserii, între două profesii nobile, „zdrobitor şi uleiator textile» (826115) şi „zidar coşuri fabrică» (712202), s-a strecurat un job pe care vi-l citesc rar, să nu mă încurc: ziar-ist (245123). Ce e un ziarist? Nu ştiu. (Şi nici nu vreau s-o deranjez pe Mihaela Rădulescu la Monte Carlo).

Scriu textul ăsta pentru toate ţigăncile împuţite şi toţi găozarii care se aruncă în fiecare dimineaţă în apele murdare ale realităţii româneşti, pentru cei care şi-o iau pe cocoaşă la manifestaţiile de stradă, pentru cei care sprijină poarta partidelor până târziu în noapte ca să obţină o declaraţie ineptă de la vreun politician firoscos, pentru cei care, cu un covrig în mână, păzesc cârciumile de lux, aşteptând să iasă câte un Important cu scobitoarea între dinţi să le zică ce şi cum despre lume şi viaţă, scriu pentru cei care se împrumută de la o leafă la leafă.

Ziarist e ăla pe care îl dau jos pompierii din barcă la inundaţii, care bântuie oraşul pe caniculă, care transmite în redacţie cu stresul să prindă prima ediţie şi şefii îi schimbă titlul şi-i ciopârţesc materialul cum cred ei mai bine. Ziarist e ăla căruia, la şedinţa de sumar, eu — de pildă — care le ştiu pe toate, îi dau indicaţii preţioase, îi povestesc cum e afară, deşi n-am mai ieşit din birou de pe vremea când găina năştea pui vii.

Ziarist e ăla care-a prins un subiect, nu ăla care i-l citeşte la televizor între două calupuri de publicitate sau ăla care uită să-l semneze când îi dă drumul pe print. Ziarist e ăla care s-a dus la o şcoală de vară cu lăutari, la o paranghelie politică: „Ce viaţă frumoasă ai!», i-am zis. „Bagă marfă, 3500 de semne!». Şi mi-a răspuns: „Până-n doişpe. A murit tata». Şi l-am iertat pe piţifelnic, deşi corect era „douăsprezece». Ziarist e ăla care n-a citit despre cele trei idei pure ale raţiunii la Kant (har Domnului că nu s-a spurcat la filozofie, asta l-ar reabilita în ochii preşedintelui). Ziarist e ăla care trece prin viaţa lui ca acceleratul Bucureşti-Ploieşti prin halta Româneşti, fără să oprească. Ziarist e ăla căruia i s-a dus smalţul la cadă şi mâine trebuie să scrie despre noile modele de jacuzzi. Ziarist e idiotul ăla care transmite din tomberonul cu aviare, din râtul porcinei şi tu-l iei la mişto că nu-şi găseşte cuvintele. Ziarist e ăla care te plimbă prin wonderland când copiii lui au muci şi febră. Ziarist e ăla care a visat, ca şi tine, să schimbe lumea şi, noaptea târziu, când ajunge acasă şi bate ca un dement în geamul buticului din colţ să deschidă şi să-i dea o pâine, observă că a mai trecut o zi, aceeaşi mereu, ştergându-şi spaimele pe sufletul lui de rumeguş.

E cinic când îţi bagă reportofonul pe gât şi te-ntreabă ce simţi „în aceste clipe grele», fiindu-i până şi lui evident că simţi fierul rece al tărgii de pe ambulanţă? Poate că-i cinic. Vă spun însă un secret: de multe ori nu-l interesează ce simte ăla, dar milioane de oameni vor să afle răspunsul. Greşeşte de multe ori, o chiflează; de multe ori striveşte destine cu vârful pixului. Dar puteţi să mă credeţi pe cuvânt: plăteşte pentru greşelile lui mai crunt decât vă închipuiţi.

Ziarist e ăla care-ţi mestecă actualitatea ca să-ţi fie ţie mai uşor s-o înghiţi, care aleargă de chiaun după exclusivităţi, care dezleagă enigmele vieţii tuturor, dar stă prostit, fără să priceapă nimic, în pragul propriei existenţe, aflând despre viaţa lui în cel mai bun caz pe surse.

Cine-i mai ţine minte pe cei doi ziarişti de la Antene, reporteriţa şi cameramanul, care au sărit în aer odată cu subiectul lor? Mai ştiţi că avea fiecare un nume, ca NH4NO3 (azotatul de amoniu) din cisterna care a explodat? Elena Popescu şi Ionuţ Barbu. Dacă-şi alegeau meseria 111014 din Nomenclator, acum erau în viaţă. (În dimineaţa aia care fumega gros, cei din regie au rămas o vreme cu mâinele pe butoanele cu care le ridicaseră calea, ca în fiecare zi.)

Scriu textul ăsta pentru toţi cei pe care-i citesc, şi-i ascult, şi-i văd altfel decât îi citiţi, îi ascultaţi şi-i vedeţi voi, cu care am mâncat pe un colţ de masă, lângă care am trăit mai mult decât lângă familia mea, pentru fraierii care fac o meserie la care toată lumea zice că se pricepe. Scriu pentru smintiţii care sunt obligaţi să privească viaţa cu ochii larg deschişi, atunci când voi închideţi ochii. Scriu pentru toţi cei care simt gustul de cenuşă al deşertăciunii şi ştiu că de meseria asta trebuie să te laşi la timp. Şi, ai dracului derbedei, nu se lasă.

Lelia Munteanu, Gandul

MULTUMESC LELIA CRED CA ALTCINEVA NU SCRIA MAI BINE

Un gest politic neasteptat. Asa au comentat o parte din mediile de informare numirea in functia de vice-premier a presedintelui PPCD, Iurie Rosca. Ba dimpotriva, o recompensa, au titrat cealalta parte a ziarelor de la Chisinau.
Cert este ca gestul politic al lui Voronin a tinut capul de afis doua - trei zile, noutatea fiind o prezenta pasagera in agenda mediatica pentru ca apoi stirea sa sa nu mai fie urmarita.
Nu am mai vazut in presa chisinaueana observatii sau analize ale acestui gest politic neobisnuit al presedintelui Voronin, caci chiar daca unii comentatori vorbesc despre o alianta de guvernare intre cele doua formatiuni politice acest lucru este o exagerare.
Desigur, cariera politica a domnului Rosca poate fi comentata, disecata, analizata in fel si chip. Insa nu am cunostiinta ca cineva sa poata afirma ca domnul Rosca nu este un profesionist. Este poate unul dintre putinii politicieni moldoveni care se autoperfectioneaza, iar acest lucru a fost in ultima vreme constientizat si de catre comepetitorii sai politici care au inceput si ei sa se autocizeleze, putem numi aici pe domnul Vlad Filat si pe domnul Mihai Ghimpu.
Noua functie incredintata domnului Rosca este una de control a sectorului de forta din Republica Moldova, analiza si coordonarea actiunilor Ministerului de Interne, a Procuraturii, Ministerului Justitiei etc. Este exact lucrul ce poate fi numit ca fiind controlul civil asupra organelor de forta. Iar domnul Rosca se numara printre putinii politicieni care inteleg, stiu si fac tot ceea ce le sta in putiinta pentru ca intr-adevar administratorii acestor institutii sa isi faca datoria in folosul statului moldav si a cetatenilor sai.
Aflat intr-o lunga perioada in competitie directa cu autoritatile satului, si in special cu cele care fac parte din organele de forta, domnul Rosca a inteles ca daca vrea sa cistige lupta politica care avea loc in anumite perioade si prin mijloace de protest stradal, trebuie sa cunoasca cum functioneaza aceste institutii care trebuie sa apere ordinea publica. Cum functioneaza dar si unde sint punctele de uzura din aceste institutii ale statului.
Si este poate singurul politician care a stiut asa puna in dificultate organele de forta din Republica Moldova si asta respectind litera legii. Poate aici, in aceasta situare pe muchia legii, in acest risc perpetuu in care au functionat manifestatiile de protest organizate de catre PPCD, se afla raspunsul la intrebarea de ce presedintele in exercitiu al Republicii Moldova a facut aceasta numire.
O buna cunoastere din partea liderului PPCD a modalitatii de functionare a sistemului, cunoasterea spiritului si a literii legii, dar si a defectiunilor existente in sistem, toate acestea l-au impus pe presedintele Voronin sa spuna ca un altul mai bun nu exista. Dar poate ca mai exista si altceva...
Inainte de a-l acuza pe Rosca de colaboartionism, sa ne punem intrebarea la modul real, cine din clasa politica cunoaste mai in detaliu in ce consta controlul civil asupra organelor de forta? Puteti enumera? Citiva experti, dintre care enumeram pe Nicolae Chirtoaca, amasador in SUA, Viorel Ciubotaru la Centrul de Informare NATO, Iurie Pintea la IPP, Igor Munteanu la IDIS Viitorul, Vlad Lupan exepert independent. Mai sint? Nu cred. Aruncam o privire in tabara politicienilor si vedem ca in domeniul acesta se descurca Oleg Serebrean, Oazu Nantoi si Vlad Filat, insa toti trei sint implicati intr-o competitie politica la care nu ar fi renuntat.
Aici apare capcana politica din titlu iar capcana vorbeste despre faptul ca liderul PPCD a fost impins delicat sa aleaga.A fost pus in situatia de a alege intre absoluta necesitate de reforma in care este sistemului de securitate al Republicii Moldova, reforma care treneaza de aproximativ un an si jumatate, caci Planul de Actiuni Individual Republica Moldova - NATO, plan semnat de catre presedintele Voronin, inca nu a fost dus la bun sfirsit, si participarea domniei sale la competitia electorala repetata.
Analizind modul de comportament al PPCD-ului in campania electorala pentru alegerile de la 5 aprilie, spuneam la un moment dat ca aceasta formatiune politica a pus toata miza pe tineri, greii partidului preferind parca sa se implice in batalia electorala viitoare, care urma sa vie. Iata insa ca pentru prima data in istoria contemporana a Republicii Moldova observam ca un presedinte de partid, care nu numai ca stie sa se implice dar este si necesar partidului sau, nu face parte din lista electorala si nu se implica in competitia politica.
Este de fapt pentru prima data cind in Republica Moldova se intimpla acest lucru. E prima data cind avind o importanta functie in stat, un presedinte de partid nu isi ajuta la modul practic formatiunea politica. Si imi permit sa aduc exemplificari facind trimiteri la istoria recenta a acestui spatiu - presedintele Snegur a acordat un sprijin Partidului Democrat Agrar prin organizarea Congresului Casa Noastra Republica Moldova, premierul Dumitru Braghis, acorda suport si sprijin pentru Alianta Braghis, si exemplele, caci exista, pot continua.
Repet, aflat in postura de a alege intre competitia electorala si continuarea procesului de reforma a sistemului de securitate al Republicii Moldova, Iurie Rosca a riscat si a ales reforma.O reforma dificila.O reforma mai mult decit necesara. O reforma care bate pasul pe loc. O reforma despre care nu se vorbeste in spatiul mediatic moldovenesc. O reforma insa care ne poate face cu adevarat mai aproape de structurile europene. Prin neimplicarea presedintelui PPCD in actuala campaniei electorala riscurile acestei formatiuni politice de a nu trece pragul electoral sint mari insa acestea sint asumate. Despre motivatiile acestei alegeri insa alta data.

Aflat la Calarasi in campanie electorala, Marian Lupu a afirmat ca “Voronin si Basescu parca-s facuti de-o mama”. Referitor la zicala “Lupul paru-si schimba, dar naravul ba”, pupilul lui Voronin a zis ca “nu mai este valabila”. El nu a iesit in fata tinerilor revoltati fiindca nu a vazut pe fetele lor decat ura. Acest bolsevic de tip nou, care a migrat de la PCRM la Partidul Democrat al lui Dumitru Diacov, fost agent KGB la Ambasada URSS de la Bucuresti, a afirmat ca “in R. Moldova traieste natiunea moldoveneasca, care vorbeste limba de stat”. Reamintim ca, atunci cand detinea functia de presedinte al Parlamentului, Lupu a declarat la Balti ca limba vorbita in republica este romana. Lupu vrea sa convinga populatia naucita din Basarabia ca el este preferatul Moscovei, dar coridorul este plin. Pe de alta parte, Kalman Mizsei, reprezentantul UE la Chisinau, a repetat ca in Uniunea Europeana, care se ghideaza dupa dreptul international, nu s-a discutat despre unirea R. Moldova cu Romania. S-ar putea ca disperarea tinerilor din Basarabia sa-i oblige pe ganditorii de la Bruxelles si de la Bucuresti sa accepte o evolutie naturala. Nicolae Negru sugereaza in “Jurnal de Chisinau” ca este posibil ca Obama sa fi tradat interesele basarabenilor pentru a obtine bunavointa rusilor in alte spatii geografice.
Viorel Patrichi

iata si link-ul http://www.gardianul.ro/Marian-Lupu-Basescu-si-Voronin-parca-s-facuti-de-o-mama!-s138406.html

Cine oare mai stie in Romania anului 2009 de Constantin Draghici? Dar de Doina Badea? Cred ca niste nostalgici, niste impatimiti de muzica buna, niste persoane din generatia mea sau poate un pic de mai 'nainte. De ce intreb despre Draghici?
Simplu. In momentul in care hotarasti ca vii in Moldova, trebuie sa ai niste ancore culturale plasate ferm in adincul subconstientului tau caci pericolul de a fi inghitit de curentele culturale ale unui alt spatiu sint permanente.
Un jurnalist roman care vine in Moldova de peste Prut nu poate intelege ce se intimpla cu adevarat in acest spatiu Pruto-Nistrean decit daca primo a urmarit din tara, in cazul dat Romania, viata politico sociala moldoveneasca, secundo cunoaste limba rusa.
De ce limba rusa? Pentru ca este o prezenta, vor unii sau nu, ea exista, se dezvolta si circula de la Vladivostok pina la Albita. Vrei sau nu, odata intrat dincolo de Prut intrii intr-un spatiu dominat cultural de limba rusa, chiar daca ucrainenii au pus anumite interdictii in spatiul lor audiovizual spatiul cultural rus domina o tara mult mai mare decit Romania.
Prima mea cnostiinta cu limba rusa nu au fost injuraturile, ci curios muzica lui Victor Toi. In 1992 aparuse la un an de la moartea celelbrului interpret, ultimul sau disc, intitulat Ciornai Album - Albumul Negru. Am ramas profund marcat de melodicitatea unui cintec incit am vrut sa cunosc ce mesaj transmiteau versurile. Asa a inceput odiseea mea in spatiul cultural rus. Soare al meu, priveste-ma, palma mea s-a prefacut in pumn, iar daca este praf de pusca atunci sa fie atunci si un amnar, uite-asa!...(Cucul, Victor Toi)
Daca nu ai ancorele culturale bine aruncate, atunci sansele de a mai sti cine a fost Draghici sau Doina Badea se reduc drastic. Incepi sa ii cunosti nu numai pe Victor Toi, dar si pe cei de la DDT (pentru cititorii din Romania, nu e vorba despre praful pe care prin anii 50 il aruncau bunicele noastre peste frunzele de cartof ca sa dispara gindacii de Colorado, daca mai tine-ti minte asta) ci o alta formatie rock din Rusia, ajungi sa stii de ce Moscova nu crede in lacrimi si iti dai seama incet si curios ca Satra a fost filmat de Loteanu. Incet incet ajungi sa intelegi limba rusa si urmarind emisiunile de televiziune ale ORT Rusia, fostul canal intai al postului de televiziune al intregii Uniunii Sovietice, asa numitul Pervai Canal, ajungi sa intelegi si cealalta fata a monedei. Si uite asa, intelegind ca moneda are doua fete, ajungi sa te pierzi...Si intrebi a cui e moneda? Si afli ca trebuie sa dai Cezarului ce este a lui iar sufletului tau ce e al lui...Si incet, incet pentru ca sa nu te pierzi si mai tare incepi sa tii minte, sa faci fise cu personalitatile moldovei, sa le aduci la zi, cu citate cu fapte care au aparut in presa, cu trimiteri cu deducatii logice pentru ca altfel te pierzi. Asa ajungi sa intelegi ca cei care ieri spuneau despre a au spus si despre b insa nu au spus ca dupa a vine b si c ci dimpotriva au spus b apoi a, iar ordinea, dragi jurnalisti conteaza. Asa cum conteaza sa vedeti lucrurile in evolutie, asa cum conteaza ca atunci cind vrei sa scrii despre ceva sa ai o perioada de documentare. Ina cine mai vrea acum documentare cind seful tau iti cere subiectul peste doua ore? Cine sa mai verifice faptele, cine sa mai caute si a doua sursa? Asa ca mai degraba dam repede de pe agentie, mai schimbam un aliniat si trintim stirea in ziar sau o dam la radio, ca merge si asa iar din avion nu se vede!
Jurnalismul politic, ala de care m-am ocupat, a fost unul in care incercam de fiecare data sa nu calc pe grebla. Calcatul pe grebala e un sport care nu m-a interesat mai ales ca in Moldova sportul asta iti da batai de cap!
In dosarele de presa pe care le am sint cuprinse date si fapte politice care incep din anul 1994 si pina in prezent. Toata istoria contemporana a Republicii Moldova este prezenta. Nu am tinut sa fac public acest lucru insa de la o vreme multi copii cu talent e drept vin sa se erijeze in mari cunoscatori ai fenomenului politic moldovenesc, nu am nimic cu dumnealor, insa personal consider ca ar trebui mai ales daca scrii materiale de analiza politica sa ai un minimum de predocumentare.
Cine mai stie in anul de gratie 2009 de faptul ca debutul cinematografi al filmului lui Sergiu Nicolaescu, Oglinda, a avut loc la Chisinau in Cinema patria? Stiu oare cei tineri, care privesc entuziast, ca in plin centru al Chisinaului se afla un monument al soldatilor romani, monument care este lasat in paragina, monument despre care se vorbeste la un moment dat in aceasta pelicula?
Cine mai poate cunoaste astazi adevarul? Cine mai poate discerne griul de neghina? Astazi sintem cu totii in cautarea ultimului Transformer, revenge of the fallen, dorim sa gasim o oferta mai buna pentru a nimeri pe tarmul din Ucraina caci pe Litoralul romanesc nu ajungem (hei mai tine minte cineva cum aratau tigarile Litoral?) si ne amagim candid crezind ca a mai ramas spirit romanesc care sa cistige alegerile parlamentare din Moldova. (Pe fereastra deschisa intra in casa risetele celor din fata blocului, e ora zece seara iar pe banca in fata scarii un grup de tineri rusi vorbesc despre vodka, bani si femei, citeodata prin amestecul de risete, printre discutii se strecoara si citeva ironii referitoare la limba romana, politica lipseste cu desavirsire iar principalul e cine se duce dupa bere, caci berea de dupa bere e..placere? Betie!)
Jurnalistul roman cind vine in Moldova trebuie sa mai aiba si un bun antrenament la baut caci cunoscuti pentru rezistenta lor la cantitati industriale de alcool moldovenii pina a iti da un pont jurnalistic te scutura bine de bere sau de vin, asta in cazul in care nu te servesc ei pentru a te scutura pe tine de informatii. Se intimpla si din astea semn ca cel care vrea sa iti dea pontul jurnalistic nu este deloc dezinteresat de persoana ta si numai bine nu iti vrea! Semn ca ar fi bine sa dispari din bar caci daca cineva iti toarna de baut inseamna ca lucreaza in alta parte decit iti spune. Da. Am trecut si prin de astea. Si da, am invatat sa tin la bautura. Insa la sportul asta cu ridicatul halbelor de bere la gura am renuntat. Prefer sa il practic in familie alaturi de sotie, ca e mai sigur. De fapt principalul dusman al unui jurnalist in Moldova este alcoolul. Fara el nu poti caci, daca ai dus la bun lucru ceva, trebuie sa le oferi o bere, doua, trei celor care te-au ajutat ca lucrul respectiv sa iasa bine. Daca ai ratat o stire, sau daca te-a criticat seful, tot trebuie sa oferi o bere cuiva, de ciuda. Si uite asa, sperantele si talentele se sting usor. Bineinteles cu ajutorul neprihanit al unora. Nu intram in detalii. Iar cei vechi ajung sa doarma cu capul pe masa sau sa se pise pe ei. Sint cazuri, nu intrebati cine, dar am patit-o. (Sa vedeti ce fata am facut cind am observat sub scaunul unui mare jurnalist moldovean o balta!)
Ma opresc aici. Promit ca vin cu update despre serviciile de informatii si presa libera din Republica Moldova. Date care au fost facute publice in publicatiile de la Chisinau.

Victor Nichitus

Mda...Gata cu emisiunile mele politice la Nova. De asta data definitiv. De fapt mare lucru nu era. Interviurile erau facute, din partea mea ca jurnalist cu bagare de seama, ca sa nu supar foarte tare pe interlocutor caci ma gindeam sa mai apara si alta data, deci trebuie lasat loc de buna ziua, iar din partea interlocutorilor nimic altceva decit o punte de aparitie catre publicul elector, catre populatie, modalitate de popularizare a personajului politic invitat.
Marile revolutii nu se fac dis de dimineata, asa ca nici in interviurile mele nu s-au spus lucruri extraordinare care sa duca la demiteri, rasturnari de situatii sau altceva...
Da, era utila pentru comunicarea publica a politicienilor, isi transmiteau unii altora mesaje politice, era o emisiune ascultata atit de cei din opozitie cit si de catre reprezentantii celor aflati la putere.
Mare lucru emisiunea in sine nu a fost. A fost insa uluitor sa vad cu cita nosalanta politicienii manevreaza adevarurile, cu cita dezinvoltura lucruri spuse ieri azi sint reformulate, a fost util sa inteleg ca nici in fata microfonului dar nici inainte politicienii nu sint sinceri pina la capat. A fost un continuu mers pe sirma. Cu teama prezenta, teama ca intrebarile adresate sa fie atit provocatoare, intrebarile provocatoare plac publicului, dar si teama ca politicianul sa poata raspunde, si in acelasi timp sa nu se imbufneze de indrazneala mea. Teama ca indrazneala sa nu se transforme in tupeu, dar si dorinta ca interviul sa dea totusi o stire zilei ce incepea. S-a terminat o etapa. O perioada. S-a terminat desteptarea de dimineata.O desteptare a cetatenilor, o trezire a spiritului civic moldovean. De fapt nici nu mai era nevoie de ea. Caci in Chisinau, pina la urma oamenii s-au trezit. Asta a fost...Ce va fi nu stiu. Stiu ca va fi imediat dupa terminarea acestui post o tigara. Fumata indelungat. Si un punct. Caci trebuie, mergind pe sirma subtire, sa gindesc altceva...