Thumb_logo_white Discover Create Go Pro
Log In / Sign Up
 
460>_3335776

O privire aruncată pe structura etnică a societăţii moldave ne arată că din totalul de trei milioane trei sute de mii de locuitori doar două milioane şi jumătate se identifică ca moldoveni deci şi potenţiali vorbitori de limbă română căci oricum aceştia cunosc şi limba rusă restul, ucraineni, ruşi, găgăuzi, bulgari etc. Ceea ce înseamnă că toţi aceştia sunt vorbitori numai de limbă rusă şi sunt adânc trăitori în alte realităţi politice decît cele de la Chişinău. Virtuale sau nu aceste trăiri ale alogenilor sînt existente în spaţiul Pruto-nistrean dar în acelaşi timp sunt mai puţin percepute de băgăreţii comentatori politici din birourile bucureştene.

Aflaţi de mai mult timp sub semnul unei sancţiuni politice venită de la Kremlin, decidenţii politici din România, continuă să aibă blocată relaţia bilaterală cu Federaţia Rusă. Acestă înţelegere a faptului că decizia politică în relaţia bilaterală româno-rusă este îngheţată, duce spre înţelegerea un alt specific al spaţiului CSI, deci şi al spaţiului dintre Prut şi Nistru, acela că pentru afaceri, dar mai ales pentru afacerile politice, în spaţiul CSI trebuie să ai agrementul politic al Moscovei. Ceea ce înseamnă că atunci când mergi în Est, spre implementarea unui proiect, trebuie să ai un OK primit.

Permanentizarea crizei politice din Republica Moldova, ne face să credem că în aprilie 2009, momentul începerii schimbărilor politice moldoveneşti, OK-ul politic nu a fost obţinut. Semnalul oferit de cazul Grecu, refuzul ministrului de externe rus de a se întâlni cu omologul său de la Bucureşti, confirmă odată în plus, că statul român nu are nici un canal de comunicare cu Moscova. Unicul canal de comunicare al decidenţilor politici români cu factorii de decizie ruşi este intermediat de actorii politici de la Chişinău, ei fiind prezenţi şi în actuala alianţă de guvernământ din Republica Moldova. Motivaţie a cerinţelor lui Băsescu adresate la 1 septembrie ambasadorilor români prin care se dorea o explicare plauzibilă întrebărilor care vin din capitale europene referioare la sprijinul arătat de statul român, alianţei de guvernămînt din Moldova. Dar şi adevăratul motiv al concurenţei din sînul AIE pentru iubirea Cotroceniului, motiv pentru izbucnirea războiului politic dar şi un motiv în plus pentru aflarea lui Cosmin Guşă la Chişinău.

Realitatea în care se află în prezent statul român e descrisă mai exact de un amic: “Nimeni, niciodată, nu a vrut cu adevărat să aibă o Românie puternică în această zonă, chiar dacă din motive diferite. Ucraina rămâne cel mai rece şi impredictibil vecin al României, cu care statul român nu a avut relaţii cordiale, practic, niciodată. Polonia e un jucător gelos şi care vrea să fie un actor important în zonă, de la Marea Baltică până la Marea Neagră, fie că e vorba de Belarus, Ucraina sau chiar Republica Moldova! Ungaria la fel, şi cu toate că nu are nici o treabă în Republica Moldova, şi-a găsit urgent roluri cheie acolo. Nici Bulgaria nu moare de nerăbdare să ne vadă influenţi la Marea Neagră, iar Turcia şi-a întrerupt relaţiile cu Bucureştiul când a simţit că România vrea să îi ştirbească influenţa la Marea Neagră. Una peste alta, România deranjează aici pe foarte multă lume dacă vrea să-şi manifeste potenţialul.”

Dacă vrei însă să îţi manifeşti potenţialul, învaţă să îţi cunoşti inamicul, afirmă un percept al artei războiului. Concentrarea mare de minorităţi etnice din Republica Moldova poate oferi think tank-urilor de la Bucureşti axate pe cercetarea politicilor estice, cheile de acces către înţelegerea enigmelor din cea de a treia Romă. Însă niciodată nu a existat vreun minim semnal venit dinspre societatea civilă românească din care să reiasă că se doreşte o cunoaştere a realităţilor cu care se confruntă cetăţenii moldoveni vorbitori de limbă rusă. Nici un abecedar românesc nu a fost oferit comunităţii găgăuze, nici un manual nu a fost oferit comunităţii de ucraineni sau bulgari. În general minorităţile etnice din Republica Moldova, din birourile de pe malul Dîmboviţei, sînt privite prin prisma vechilor idei de potenţială coloană a cincea.

Investitorii ruşi care au intrat în economia românească sunt buni intraţi. Iar la bunăvoinţa Bucureştiului oficial, aceşti investitorii, aduşi în România prin canalele de comunicare deţinute de politicieni de la Chişinău, care deşi au promis multe şi+au luat în schimb procentele de intermediere, nu au adus nici binecuvântările Maicii Rusii pentru afacerile politice din Moldova, şi nici recunoaşterea potenţialului geopolitic românesc în regiune. Bătălia care se dă în spaţiul public chișinăuian, e una care depăşeşte mica gâlceavă politică moldovenească. Ce se întâmplă la Chişinău semănă mai mult cu o reglare de conturi între cei care au promis Bucureştiului bunăvoinţa Moscovei, cu cei care au susţinerea lui tacită. La care se va adăuga, în ciuda chemărilor la decenţă ale ministrului de externe român, frigul siberian care va veni în casele românilor ca urmare a unor posibile defecţiuni pe conducta de gaz. Căci se pare că de promisiunile factorii de decizie de la Chişinău habar nu au.

Criza politică în care se află societatea moldavă se datorează în primul rînd lipsei de articulaţie şi continuitate a politicii externe româneşti faţă de complexitatea etno-politică în care stă plasată Republica Moldova. Şi asta în condiţiile în care statul român a schimbat în ultima perioadă patru sau cinci miniştrii de externe. Aşa cum bine se remarca în presa de la Bucureşti nu poţi cere performanţă pe spaţiul moldav unui ministru care ocupă această funcţie doar un an. Aceste gafe ale diplomaţiei române reprezintă plata pe care preşedintele Băsescu o dă pentru propria incompetenţă şi necunoaştere a realităţilor moldoveneşti şi nu reprezintă nici pe departe urmarea unor conspiraţii geopolitice. Intrigile politice de la Bucureşti se află singure într-o nesfârşită conspiraţie a neputinţelor lor...

Alegerile parlamentare anticipate din toamna acestui an vor arăta, din nefericire, că miza Bucureştiului, ca de obicei, a fost greşită.

De aceia, viziunea decidenţilor români asupra scenei politice moldoveneşti sunt, prea mici pentru un război atît de mare…

460>_3279936

Comentatorii politici ai unor publicaţii democrate care apar în municipiul Chişinău încearcă să sugereze cititorilor interesaţi de procesele politice moldoveneşti că opoziţia comunistă este demoralizată, că acţiunile politice ale PCRM-ului sînt haotice şi că hotărîrea Curţii Constituţionale prin care se interzice liderului comunist Vladimir Voronin să candideze la funcţia de şef al statului moldovean este o lovitură de graţie dată stîngii politice moldoveneşti.

Alţi împătimiţi într-ale politichiei moldave, care fericesc micul popor al blogosferei moldo-române cu ale lor comentarii politice, afirmă că electoratul moldav va asista în toamnă la o tăcută confruntare a consilierilor, pe de o parte consilierul preşedintelui interimar Mihai Ghimpu, sociologul Dan Dungaciu, iar de cealaltă parte, antropologul Mark Tcaciuc. Ba chiar la o confruntare geopolitică de proporţii între est şi vest!

Frămîntările celor atinşi de microbul politicului, văd consipraţii secrete care stau şi trag sforile intereselor oculte în culisele tuturor partidelor politice, văd interese geopolitice care se ciocnesc în spaţiul pruto-nistrean şi mai că nu consideră Moldova buricul pămîntului.

Adevărurile, ca de obicei, sînt plasate la mijloc. Comuniştii moldoveni nu sînt disperaţi, asistenţa consilierilor intră în obligaţiile lor de serviciu iar sforăria politică ţine mai mult de netransparenta finanţării partidelor politice din Moldova. Spaţiul pruto-nistrean are importanţa lui în arhitectura de securitate europeană însă nu sîntem noi axis mundi!

Sfaturile consilierilor sînt previzibile, iar ele reies din sondajele de opinie. Mai neprevizibile sînt cercetările sociologice care ar trebui să arate antropologilor şi sociologilor, starea de fapt din satele şi oraşele Moldovei. Puţine sînt însă cele cercetări ale căror rezultat să nu se afle sub influenţa grotească a politicului. De aici şi exasperarea celor puţini care cu rigurozitate preferă să îşi facă cercetările sociologice corect, exasperare care ajunge la maximum.

Semn clar că în cazul în care opinia publică ar avea acces la cifrele reale ale opţiunilor de vot, unii dintre actorii politici desigur vor avea ce pierde. E vorba mai ales de încrederea finanţatorilor care îşi trimit o parte din fluxurile lor financiare spre susţinerea campaniilor electorale ale unora, de susţinerea unor cercuri masonice internaţionale sau de promisiunile de sprijin ale unor magnaţi media autohtoni. Marile bătălii pre-electorale au drept miză capacitatea şi puterea de convingere a liderilor politici moldoveni în faţa ascunşilor oligarhi autohtoni.
Omul de afaceri Nicolae Ciornâi, cel care la începutul anului declara că se va implica în politica moldavă pentru construirea celei de a treia căi de dezvoltarea a Moldovei,în cadrul unui interviu oferit publicaţiei Economiciskoe Obozrenie,la o distanţă de numai cîteva luni de la anunţul făcut, declara că în culisele politice de la Chişinău miroase urît şi că preferă să investească în altceva. Ciornâi sugera că în discuţiile purtate cu mai mulţi lideri politici de la Chişinău a avut impresia că este văzut mai mult ca un investitor decît un posibil actor. În acest caz puterea de persuasiune a actorilor politici moldoveni a dat greş.

Politica moldovenească nu se deosebeşte cu nimic de cea care se face la Bucureşti sau Sofia. Deosebirile ţin doar de proverbiala soveste a moldovenilor, care nu îşi scot la spălat rufele murdare în public. De fapt ce să scoţi în public? Jurnaliştii mai vechi ştiu bine că cearşafurile politicienilor moldoveni sînt de fabricaţie autohtonă şi că pe unele, au mai rămas încă vizibile semnele vechilor mezalianţe. Iubiri de un sezon politic sau viol? Pragmatism politic sau maleabilitate?

Cert este că viitorul politic al Moldovei încă se scrie şi ca nişte elevii care nu şi-au făcut temele, unele forţe politice îşi caută fiţuicile pregătite, altele încearcă să copie după însemnările altora. Lipseşte autoritatea morală care ar putea sancţiona elevii problemă: societatea civilă este dispersată şi slabă, mediile de informare sînt supuse multiplelor influenţe politice iar glasul comunităţii europene se aude slab. De aceia în patul puterii, gemetele nu sînt ale plăcerii ci mai mult de durere - foştii aliaţi îşi dau peste mîini.

Soluţia e la suprafaţă: nouă ne revine cel mai greu rol, cel de arbitru...Vom primi sau nu mita care ne este deja pregătită?

460>_3232963

La începutul lui decembrie 2009 cînd toată elita comentatorilor politici moldoveni lăuda AIE-ul eu scriam în blogul meu (http://victornichitus.podomatic.com/entry/eg/2009-12-18T08_03_59-08_00) că nu toate lucrurile sunt aşa cum ar dori să-şi le vadă păpuşarii.

Scriam că PLDM-ul ia lăsat pe marea majoritate a partenerilor săi fără funcţii în eşalonul doi de administrare guvernamentală, numărul mare de vice-miniştrii sau de şefi de direcţii însemnând doar pregătirea pentru eventualul divorţ.

“ Luam pe rind: banuiti ca vor incerca o intelegere pe la spate cu PCRM, democratii condusi de dl. Lupu sint lasati fara pirghii de administrare a resurselor de la Guvern, adica relativi putini in componenta guvernului condus de dl. Filat…Gazul pe foc a fost pus chiar de catre un vicepresedinte al PD, dl.Serebrian, care in plin proces de negociere alor sai cu PCRM declara ca sustine initiativa de interzicere a simbolisticii comuniste. Santaj politic la adresa PCRM sau bete in roate puse negocierilor? Naiba stie!”

La distanţa zilei de azi putem spune că rolul de atunci al domnului Serebrian a fost acela de a pune tocmai beţe în roatele secretelor tatonări (negocierilor) care aveau loc între PCRM şi PD. Pentru serviciile aduse, dl.Serebrian a primit mulţumiri din partea dl.Ghimpu şi postul de ambasador la Paris.

Notam că „se va incerca scenariul evitarii alegerilor anticipate de anul viitor prin initierea unui referendum national care va avea ca scop elaborarea unei noi modalitati de alegere a presedintelui tarii, chiar daca acest referendum va fi validat de catre populatia cu drept de vot a Republicii Moldova, componentele care alcatuiesc in prezent AIE nu vor putea sa salveze aceasta alianta politica din simplul motiv ca vor intra in competitie electorala. Competitie pentru alegerea presedintele Republicii Moldova. Daca una dintre intrebarile referendumului national se va referi la alegerea sefului statului moldovean de catre intreg poporul atunci majoritatea dintre cei care vor participa la acest sfat al politicienilor cu cetateanul moldovean, vor alege anume aceasta modalitate de iesire din impasul crizei politice. Insa iesirea din impas va duce, vor sau nu componentele AIE, la declansarea unei noi competitii electorale, de aici si moartea relativei tolerante politice existenta in AIE.”

La 3 aug. 10 asistăm exact la ceea ce am prevăzut în acel început de decembrie al anului trecut. Căci scriam eu „este cit se poate de sigur ca unul din viitorii candidati la functia de sef al statului moldovean poate veni si de la acest partid. Mai tineti minte lozinca : Azi in Chisinau, maine in toata tara! Si de fapt ca sa ii dam o ideie dl.Ghimpu putem spune ca domnia sa are sanse reale ca sa fie primul presedinte roman al Republicii Moldova. Sint sigur ca domnul Ghimpu va candida la functia de psef al statului ! “

La fel cum scriam despre PLDM că “este unicul partid care are simtul echipei, care da inca dovada de profunda responsabilitate fata de viitorul sau politic si care este pus deja in situatia sa raspunda pentru politicile sociale nepopulare pe care le promoveaza. In oricare din ecuatiile politice posibile in Republica Moldova, PLDM-ul va fi prezent. Desigur si candidatura lui Filat la functia de sef al statului este previzibila, caci domnia sa se bucura de o crestere de imagine”. Iar astăzi cel care dă tonul surpării din interior a alianţei de guvernare, este chiar premierul Filat. Riscurile asumate de domnia sa sînt mai mult decît calculate, căci în ciuda afirmaţiilor lui liderului PD, Lupu, candidatul Aalianţei de guvernare la funcţia de preşedinte al statului moldav, că gestul lui Filat nu rămîne fără consecinţe, premierul nu are ce pierde. Nimeni din alianţa de guvernare , nu va îndrăzni să treaca la acţiuni politice severe, sau să îşi asume actul guvernamental !

“ Despre evolutiile politice ce se intimpla in AMN putem spune ca e clar ca buna ziua ca dl.Untila isi dorea sa devina presedinte de partid inca de la aparitia domniei sale in aceasta formatiune politica. De fapt miscarile care tin de turismul politic inca nu s-au incheiat si se pare ca atit domnia sa cit si dl.Colesnic vor fi nevoiti, intr-un viitor nu prea indeparat, sa se desparta de dl.Urecheanu si sa devina deputati neafiliati.”notam în decembrie. Oare nu s-a întîmplat aşa?

Am greşit atunci cînd am afirmat că AIE-ul va da colţul ierbii în primăvară. Ok. Betonul a fost de o mai bună calitate ori bunul manager Filat a strîns din dinţi şi a răbdat pînă în momentul în care o serie de cadre din sînul AMN au aderat la formaţiunea domniei sale. Şi nu e vorba aici de trădare ci doar de păstrarea intereselor de grup şi a celor personale a unor persoane care ştiu să admnistreze posturi de conducere, au experienţă şi cunosc să facă un pas decisiv în timpuri oportune. Din păcate, după părăsirea formaţiunii de către dl.Untilă, conducerea AMN nu a mai ştiut să administreze situaţia de criză în care partidul a intrat.

Am greşit previziunile referitoare la o posibilă consolidare a polului social democrat prin fuzionarea PD cu PSD. De fapt dacă e să o spunem pînă la capăt asemenea negocieri au existat între Diacov şi Braghiş. Nu a mers.

Am greşit afirmînd că liderul comuniştilor moldoveni Voronin va avea posibilitatea să candideze la funcţia de preşedinte, ales fiind de întregul popor.

În schimb nu am greşit atunci cînd scriam că „Marian Lupu poate deveni cel mai inalt sef de stat din Europa doar daca va beneficia de sprijinul rational al celor de la Edinaia Rossia cu care a PD-ul moldovean a semnat un acord politic de colaborare, dar si cel al marii familii social democrate europene”. Dup Voronin în clasamentul opţiunilor de vot ale moldovenilor este Lupu. Însă, cum a fost pe butuci, mamagementul de presă al PD, tot aşa este şi în prezent, căci scriam eu “slaba prezenta in presa a ideilor social democrate ne vorbeste insa despre faptul ca din punct de vedere al managementului de presa PD sta inca pe butuci.”

Aşa că, iubiţi compatrioţi, timpul le arată pe toate…

460>_3208721

Sistemul de inteligenţă al Republicii Moldova, citeşte Serviciul de Informaţii şi Securitate, suferă remanieri de cadre. Preşedintele comisiei subparlamentare pentru controlul activităţii SIS, Iurie Stoicov a afirmat în cadrul unei emisiuni televizate că sistemul de securitate al Republicii Moldova cunoaşte epurări de cadre care au loc pe baze politice.

Cadre în care statul moldovean a investit atît informaţie specifică cît şi resurse financiare, sînt forţate să părăsească serviciul, a spus Stoicov. Iurie Stoicov, actualmente preşedintele subcomisiei parlamentare de control al activităţii SIS, timp de opt ani a ocupat funcţia de preşedinte al comisiei pentru securitate şi ordine publică, a negat presupunerea că la venirea în 2001 la guvernare a PCRM ar fi procedat la fel. Negaţiile lui Stoicov au fost confirmate de liderul PPCD, Iurie Roşca care a spus că venirea în 2001 la putere a comuniştilor, nu a atras după ea epurări.

În Republica Moldova, odată cu schimbarea componenţei actului guvernamental, posibilitatea epurărilor pe baze politice devine o legitate. Putem presupune că odată cu demiterea din funcţie a lui Valeriu Pasatse aceste epurări politice din sistemul de securitate al statului moldovean să fi venit mai tîrziu? Cartea lui Tudor Butnaru şi Alexandru Ganenco, Istoria Serviciilor Secrete - Breviar, ne spune că pentru eficientizarea noului serviciu creat, Păsat a propus scoaterea din componenţa serviciului de informaţii a trupelor de grăniceri şi a redus personalul serviciului pînă la cifra de 1324 de persoane.
Anume în timpul primului director civil al Serviciului de Securitate şi Informaţii al Republicii Moldova, bugetul instituţiei s-a majorat de patru ori atingînd cifra de 46 de milioane de lei. Acţiune care poate trezi doar invidiile celorlalte structuri de forţă dar şi invidia partidului care avea cel mai mare număr de deputaţi din legislativ.

Cert este că deşi opinia publică nu are prea mult acces la informaţiile reale din cercul comunităţii de informaţii al Republicii Moldova, aflăm din surse avizate, Roşca şi Stoicov, că la legea cu privire la statutul ofiterului de securitate au fost făcute rectificări legislative care i-au lăsat cu gura deschisă şi cu ochii în soare pe cei care dau cu sapa în grădina securităţii statului. Noua majoritate parlamentară a scos din lege obligativitatea statului de a asigura cu spaţiu locativ ofiţerii de securitate.

Putem afirma că prin această rectificare noua conducere politică a statului moldovean i-a lăsat fără nici o motivaţie palpabilă pe tinerii din serviciul inteligent al ţării. Reactivarea în înalte funcţii de comandă a unor persoane care au fost scaose la pensie stinge elanul tinerilor profesionişti din cadrul SIS. Noua componenţă a Colegiului SIS din care fac parte Gheorghe MIHAI, directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate, în calitate de membri - directorii adjuncţi Valentin DEDIU, Valeriu FURDUI şi Vadim VRABIE, precum şi şefii de direcţii din cadrul instituţiei Alexei Timuş, Alexandru Popescu, Sergiu Druţă, Ion Solonaru, Valeriu Urzică şi şeful aparatului directorului Simion Rusu, dă şi ea obolul pensionarilor. Care pensionari poate că au fost sau sînt foarte buni în domeniul lor însă despre aceştia, cu excepţiile de rigoare, mediile de informare din Republica Moldova nu prea cunosc. Apropo, Valentin Dediu este fiul academicianului Dediu, cel care e şi tatăl Corinei Fusu? Ar fi interesant să fie da, nu?

Fostul preşedinte al subcomisiei parlamentare pentru controlul activităţii SIS, Iurie Roşca, afirmă că prin reactivarea la comandă a unor persoane care şi-au început cariera de ofiţer de securitate în KGB ar pune sub semnul îndoielii loialitatea acestora faţă de statul Republica Moldova.

Lipsa de motivaţie a unor profesionalişti ai sistemului inteligent moldovean se pliază perfect la vehiculările din presă care afirmă că SIS-ul, nu ar avea “reacţie adecvată şi oportună” şi că Moldova “refuză să îşi dezvolte capacităţi proprii de apărare şi de asigurare a securităţii.” Afirmaţiile cu pricina apar mai mult ca urmare a lipsei unui discurs pro-activ al serviciului de presă al SIS, dar şi de slaba prezenţă a reprezentanţilor instituţiei la dezbaterile societăţii civile dedicate sensibilelor subiecte de securitate. La ultima masă rotundă dedicată arhitecturii de securitate, reprezentantul instituţiei inteligente moldoveneşti nota de zor ce spuneau alţii, fără a avea împuternicirile de prezenta un punct de vedere oficial asupra tematicii abordate.

Îngrijorarea lui Iurie Roşca poate că e firească odată ce unii din părinţii fondatori ai actualului serviciu inteligent al statului moldav au fost persoane care au stat la bazele căderii regimului Ceauşescu în România. Aceste persoane care posibil mai sunt încă active în acest serviciu, au îndeplinit misiuni de recunoaştere în zonele fierbinţi din timpul războiului rece, şi care, posibil să aibă o dublă loialitate.

Nodul gordian se află în această zonă a dublei loialităţi, căci prezenţa unor astfel de profesionişti în funcţii sensibile poate atrage după ea delicate responsabilităţi.

Construirea unui corp de ofiţeri de securitate dedicaţi statului moldav este una din obligaţiile elitelor politice moldovene aflate la cîrma administrării statului. Remanierile care au loc în SIS nu vin însă să consolideze acest corp de elită al statului, ci din contră contribuie doar la slăbirea moralului şi dă apă la moara denigratorilor de serviciu.

460>_3185617

Partidul Umanist se va plasa în dreapta scenei politice moldave şi va îmbrăţişa doctrina creştin democrată, a declarat în cadrul unui interviu matinal, purtătorul de cuvînt al lui Valeriu Pasat, Dumitru Ciubaşenco.
Comentatorul politic a anunţat că la finalul lunii septembrie va avea loc Congresul acestei formaţiuni politice în care vor fi anunţate pe larg principalele linii directoare ale platformei politice a partidului.

Ştirea, ascunde în ea surpriza politică a toamnei dar şi a întregii perioade contemporane a istoriei politice moldoveneşti. În sfîrşit, ceea ce se discuta doar la şuetele politice de bucătărie, crearea unui partid de dreapta care să fie orientat spre electoratul vorbitor de limbă rusă, se întîmplă. Ideea unei asemenea formaţiuni politice circula de o bună bucată de timp prin labirintul culoarelor politicii moldave. Nu existau însă resursele financiare necesare şi nici principalele idei ale conceptului politic, idei care iată vin să îşi găsească formularea în articolul semnat de Valeriu Pasat şi publicat la 16 iulie în ziarul Jurnal de Chişinău.

Rezumînd cîteva din ideile politicianului Pasat enumerăm toleranţa interetnică, asumarea istoriei şi reformatarea mentalului colectiv moldovenesc prin spiritualitate ortodoxă. Simplu, eficient şi cu sorţi de izbîndă! Sprijinul oferit de Mitropolia Moldovei acestor idei este unul care nu vine în contradicţie cu perceptele religioase iar rezistenţa unei părţi a societăţii civile moldoveneşti nu face altceva decît să facă şi mai cunoscută mişcarea de înnoire fenomenului politic moldovenesc. Desigur îngrijorările grupului pentru statul secular ar fi fost fireşti dacă nu ar fi primit explicaţiile de rigoare din partea iniţiatorilor referendumului de introducere a religiei în şcoală. A persista însă pe aceste poziţii seculariste, în timp ce violenţa, delicvenţa de orice tip, minciuna, isteria, incultura şi ateismul noşalant monopolizează spaţiul audiovizual moldav, pare ai face pe reprezentanţii societăţii civile, părtaşi la genocidul moral al moldovenilor. Iar toate tarele societăţii de consum vin peste moldoveni în timp ce neoprotestantismul cunoaşte în moldova o explozie fără precedent.

Mişcarea politică anunţată de Pasat vine nu numai să revigoreze valorile politice ale creştin democraţiei moldoveneşti dar şi să provoace la duel formaţiunea politică condusă de Iurie Roşca. Rezultatul este unul mai greu prognozabil, sigur e doar faptul că dincolo de confruntarea de idei, la mijloc sînt şi patimi personale. O eventuală remiză nu intră în calcul iar scînteile bătăliei pot inflama întreaga scenă, precum şi pe unii din greii actori politici ai momentului.

Toamna aceasta, chiar dacă se discută intens despre stringenta necesitate ca integrarea europeană să treacă din stadiul de proiect personal la cel de proiect institutional imposibil de dezrădăcinat, nu va fi una, propice constructiilor generatoare de securitate. Unii dintre arhitectii spatiului geopolitic moldav, se fac a uita că datele statistice arată că, mai bine de un milion de cetăţeni ai Republicii Moldova sînt vorbitori şi purtători ai valorilor culturale, morale şi religioase ruseşti. Factorul numeric, luat în consideraţie de noul lider politic moldav, care a făcut universităţile vieţii dar şi pe cele moscovite, nu numai că va da bătăi de cap absolut tuturor, dar poate schimba configuraţia scenei politice moldoveneşti. Electoratul vorbitor de limbă rusă din Republica Moldova, cu mult spirit critic la adresa negraţioaselor evoluţii ale actorilor politici, este gata ca de această dată să participe într-un număr masiv la viitorul scrutin parlamentar. Iar această masivă participare, contează.

Rezultatul construcţiilor politice moldave din această toamnă, vor avea implicaţii majore pentru evoluţiile politice de la Bucureşti. Prognozatele tulburări sociale româneşti vor izbucni în forţă după vacanţă iar ele ar fi trebuit să fie admnistrate prin intermediul unui succes al diplomaţiei române în spaţiul pruto-nistrean, unul atît de drag preşedintelui Băsescu. În cazul unui eşec, spectacolul din toamnă de la Bucureşti posibil va avea o altă evoluţie.

Recenta asumare a cetateniei moldave de catre unul dintre cei mai buni comentatori români ai spatiului politic moldovenesc, ne face să credem că în ecuaţia politică moldavă ar putea exista derivate neprevizibile. Proiectul Pasat e unul dintre acestea.

460>_3165732

Motto - Că ne bîrfeşte lumea este bine.
Normal. Aproape excelent. Aşa e
când două drumuri mari se întretaie
vorbesc toate cărările vecine.

Unul dintre cei mai deştepţi oameni politici din Republica Moldova, care mai are şi cărţi publicate în străinătate, îmi declara că e nemulţumit de calitatea tinerilor din jurnalistica moldovenească - parcă nu au citit nici o carte, parcă nu au auzit niciodată de logică, aştepţi să vină şi ei cu un gînd mai deosebit, cu o întrebare pertinentă şi observi că nici dacă le dai mură-n gură, ăştia tineri din jurnalistica moldavă, nu înţeleg despre ce e vorba, se destăinuia politicianul.

Ce să-i răspund? Am încercat să fac apel la faptul că tinerii ăştia i-au adus politicianului locul din parlamentul moldav, că ei au fost cei care au protestat şi au scandat în aprilie 2009 şi că...
Hai lasă, şabloanele astea, mi-a tăiat-o scurt politicianul. Ăştia tineri, care fac jurnalistică acum, nu au pus mîna pe un roman, dară-mite pe un tratat de geopolitică, ăştia nu ţin minte nici măcar principalele evenimente politice din ultimii doi ani şi li se pare deja că sînt buricul pămîntului.Nu-i mai apăra, că ei nu fac acelaşi lucru cînd e vorba de tine!

Ce să mai zici? În epoca computerului şi a provocărilor consumiste, în epoca globalizării şi a alergatului după caii verzi ai profitului, tinerii jurnalişti moldoveni, uită de necesitatea culturii generale, uită să citească, să analizeze şi să facă recurs la memorie. În schimb cerinţele lor sînt mari, exact pe potriva ne-ştiinţei.

La polul opus, lupii grei ai jurnalisticii moldoveneşti, au ieşit cu toţii din Casa Presei. Acolo unde pe timpurile sovietice, funcţionau mai toate produsele mediatice din RSSM : Moldova Socialistă, revista Moldova sau Tineretul Moldovei, etc. Istoriile orale din presa moldavă vorbesc despre vremurile în care culoarele de la Casa Presei din Chişinău, erau acoperite cu roşii mochete din pluş, cînd nu puteai trece de cerberii de la intrare iar la cantină putea procura produsele care nu erau prezente în rafturile magazinelor alimentare chişinăuene.

Absolut sigur : marea majoritate a jurnaliştilor din presa română de orientare democrată, unii din ei medaliaţi pentru merite deosebite de preşedintele interimar Mihai Ghimpu, şi-au format aptitudinile ziaristice în timpuri sovietice, perioadă în care dădeau tare din peniţă cu trăiască PCUS şi cu prietenia moldo-rusă. (Să dăm nume?)
Unii dintre mai noii purtători ai Ordinului Republicii, au deţinut chiar şi funcţii înalte în ceea ce obişnuim să numim cenzura sovietică. Este vorba de un departament din cadrul fostului comitet central al PCUS al RSSM care pînă în anul 1988 era condus de.... (Să dăm nume?)

Redactorul şef al revistei Săptămîna, Viorel Mihail, adevărată enciclopedie a istoriei jurnalistice moldoveneşti, cel care a lucrat la scoaterea primului ziar în limba română la Chişinău, afirma la obişnuita cafea de dimineaţă, că e cinic să te transformi din temnicerul libertăţii de expresie în avocatul acesteia, că e jenant să-i vezi pe cei care puneau odinioară căluşul în gura ziariştilor moldoveni, plasaţi în fruntea tinerilor confraţi într-ale condeiului. Şi că e hilar cînd tinerii aceştia, iau de bune tot ceea ce li se strigă.

Lupii cei grei din jurnalistica moldavă, plasaţi în fruntea unor organizaţii neguvernamentale luptă acum pentru libertăţile mediatice.
Acei lupi care au ocupat funcţii de conducere prin diversele cabinete ale puterii sovietice din Moldova, le vorbesc acum tinerilor jurnalişti despre accesul la informaţie.

Lupii cei grei nu se pierd, ei rămîn permanent în faţă spre a fi decoraţi ori spre a decerna premii mai tinerilor şi naivilor jurnalişti.

Întâmplarea a făcut să intru în posesia unor numere din anul 1987-1988 ale publicaţiei Moldova Socialistă şi a Tineretului Moldovei. Numele unor distinşi colegi din breasla jurnalistică moldovenească semnau în acele vremuri ode..în metru antic! Aşa au fost timpurile, mi se va spune, adevărat. Însă, când au fost mai sinceri distinşii noştri colegi, atunci, sau acum?

Morala, etica şi echitatea, mai sunt oare, accesorii ale jurnalismului? Sau poate în meseria noastră vremurile ne impun să scoatem tot ceea ce e mai rău, mai urât şi mai scabros la iveală, pentru că asta se vinde cel mai bine? Sau poate, e la modă acum vechiul dicton bolşevic, cine nu e cu noi - e împotriva noastră? Sau poate, dacă nu eşti în haita lupului bătrân, devii... prânz? Nomina odiosa, spuneau latinii, însă nici prânzul cuiva nu vreau să fiu!

Între tinerii şi grei din jurnalistica moldavă, o mare masă de oameni care îşi fac meseria. Fiecare pe unde poate, căci nu toţi au talentul de se pune în slujba unor patroni politici, nu toţi au talentul sau norocul, de a da din coadă la comandă.

Acestora, cei mai mulţi de vîrstă medie, cunoscători ai binelui şi al răului din cei 20 de ani de jurnalistică ne-sovietică, martori tăcuţi ai creşterii şi descreşterii lui Snegur, Lucinschi şi Voronin, le e greaţă. Iar jurnalismul pentru ei s-a transformat într-o meserie ca oricare alta. Fără patetisme desuete şi fără angajament emoţional.

Din prea multă greaţă, unii s-au înecat în vodcă, alţii, s-au retras la ţară să crească cartofi şi mere, puţinii rămaşi, rezistă cum pot, strîngînd din dinţi.

Tinerii stau lîngă lupi. Poate pică o fărâmitură de pe masa lor. Lupii stau lîngă tineri. Puterea şi neştiinţa tinerilor le e folositoare - şi la urma urmei, carnea tînără e mai fragedă! Tuturor le foame.

460>_3135975

Am primit zilele trecute un telefon de la un vechi prieten, Îmi oferea posibilitatea unei colaborări săptămînale, adică ceva de lucru în plus, gest rar întîlnit într-o Moldovă invidioasă şi în plină criză economică, morală şi politică. Am răspuns afirmativ, rugîndu-l însă să nu îşi asume responsabilităţi atît de mari şi să se consulte cu proprietarii respectivei instituţii media. După consultaţiile care au urmat, entuziasmul vechiului meu prieten a scăzut - mi-a spus că proprietarii au refuzat. Cum ştiam şi cine sînt proprietarii, dar şi orientarea politică a acestora, gestul nu m-a mirat prea mult. M-a mirat însă largheţea cu care în Moldova se renunţă la oameni. În condiţiile unei crize acute de personal calificat, cînd politicul are din ce în ce mai mare nevoie de ziarişti, a practica angajările pe criteriul apartenenţei politice şi nu în baza profesionalismului, poate duce la situaţii perdante. De aici şi bizareria politicului moldav, în care şeful gării are de a face cu sula prefecturii!

Dacă vânzătorul de pâine de la magazinul din colţ are o altă opinie politică decît a dumneavoastră, nu mai cumpăraţi pâine de la el? Sau poate nu acceptaţi ca operaţia chirurgicală să vă fie efectuată de medicul care vorbeşte în limba rusă, pentru că îl consideraţi ocupant?
Jurnalismul este doar o meserie. Aşa cum cizmarul lipeşte tălpile unui pantof stricat, ziariştii fac articole. Respectînd codul deontologic al meseriei poţi face jurnalism şi pentru instituţiile de presă angajate politic. Dar care oare sînt acele instituţii de presă care în Republica Moldova sînt totalmente independente politic?

Marea problemă a jurnaliştilor aflaţi în Moldova nu ţine de profesionalizarea acestora ci constă în faptul că breasla din care fac parte e pusă, de către politicieni, în situaţia de a alege. Iar principiul cine nu e cu noi e împotriva noastră, funcţionează şi este pus în aplicare tocmai de către politicienii moldoveni. Există desigur şi o serie de jurnalişti care nu pot să se salute cu colegii lor aflaţi în altă tabără politică. Colegi cu care poate au activat împreună, sau cu care au fost în aceaiaşi grupă la facultate. E vorba de jurnaliştii mai vechi, cei care au purtat multiple războaie electorale şi care şi-au ars toate punţile. Cel mai curios e faptul, că aceştia devenind adevărate icoane pentru tinerii abia ieşiţi de pe băncile universităţii, insuflă acelaşi model comportamental - cine nu e cu noi e împotriva noastră. Fals.
Căci luptele politice nu sînt ale jurnaliştilor, poate doar ale redactorilor şefi sau ale directorilor de instituţii media, care mai culeg o bucată de pâine unsă cu icre, căzută de la ospăţul. Lupta electorală este a celor care doresc să preia puterea. Şi puţini au fost jurnaliştii moldoveni care şi-au dorit aflarea pe scena ingrată a puterii: Iurie Roşca, Boris Vieru, Dumitru Diacov.

Pentru că avem o meserie mirositoare, unii îşi permit să îşi bată joc de noi. Şi pentru că există destule interese ca să nu existe un sindicat al jurnaliştilor, indiferent de coloratura lor politică, un organism care să apere drepturile noastre în faţa angajatorilor, indiferent de natura lor, rămînem să facem sluj în faţa directorilor sau a redactorilor şefi, poate, poate căpătăm osul pe care se află şi ceva carne.

"..am tresărit tăcut și alb când tata
Mi-a șuierat cu bucurie: - Avem carne!

Spun tatii că mi-i sete și-mi face semn sã beau.
Amețitoare apă, ce-ntunecat te clatini!
Mã simt legat prin sete de vietatea care a murit
La ceas oprit de lege si de datini...
Dar legea ni-i deșartă și străină
Când viaţa-n noi cu greu se mai anină,
Iar datina și mila sunt deșarte,
Când soru-mea-i flamandă, bolnavă și pe moarte.

Pe-o nară pușca tatii scoate fum.
Vai, fãrã vânt aleargă frunzarele duium!
Înalță tata foc înfricoșat.
Vai, cat de mult pădurea s-a schimbat!
Din ierburi prind în mâini fãrã sã stiu
Un clopoțel cu clinchet argintiu...
De pe frigare tata scoate-n unghii
Inima căprioarei și rărunchii.

Ce-i inima? Mi-i foame! Vreau sã trăiesc și-as vrea ....
Tu, iartă-mã, fecioara - tu, căprioara mea!
Mi-i somn. Ce nalt îi focul! Si codrul, ce adânc!
Plâng. Ce gândește tata? Mănânc și plâng. Mănânc!"

Nicolae Labiş, Moartea Căprioarei

Şi să nu dea Bunul Dumnezeu...

"N-avem puteri şi chip de-acum
Să mai trăim cerşind mereu,
Ca prea ne schingiuiesc cum vreu
Stăpâni luaţi din drum!
Să nu dea Dumnezeu cel sfânt
Să vrem noi sânge, nu pământ!
Când nu vom mai putea răbda,
Când foamea ne va răscula,
Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa
Nici in mormânt!"

George Coşbuc, Noi vrem pământ, 1894

460>_2961769

Nu îl cunosc pe Alexandru Petrescu însă textul acesta care a ajuns la mine prin intermediul internet-ului, mi-a adus aminte de copiii din curtea blocului - Florin, Nelu, Iulian, Ducu, Violeta, Mitu, Dana, Marina, Cristina, Carmen, Camelia şi Relu,mi-a adus aminte de cei doi nuci care existau între blocurile 10, 12 şi 16 de pe Aleea Parcului,sper să existe şi acum. Alexandru Petrescu mi-a adus aminte de acele timpuri pe care azi le numim dictatura comunist-ceausita. Iar textul lui, chiar daca pe alocuri nu coincide în totalitate cu viziunile mele, merită a fi publicat, căci surprinde 40 de ani. Alexandru Petrescu prinde în vîrful condeiului său atmosfera generaţiei noastre. Aşa a fost. Pentru aceste amintiri îi mulţumesc.

Joi, inca in , 2009

Alexandru PETRESCU

Noi suntem născuţii secolui trecut. Deci facem parte din istorie? Nu! Noi care am făcut istoria prin suferinţa noastră, vedem îngroziţi cum casa părinţilor noştri este de 50 de ori mai scumpă decât atunci când au cumpărat-o ei, şi realizăm că noi o să plătim pentru casele noastre în jur de 50 de ani. Pe vremea noastră o casă era cât o Dacia, un pic mai mult decât un Lăstun sau un Oltcit, dar cât şi un video adus din occident. Adică atât cât îţi dădea CEC-ul voie să economiseşti. Dacă un erai frizer, ospătar sau gestionar de Alimentara sau Aprozar era mai simplu. Din bacşiş şi furturile din creionul chimic păstrat şmechereste de după ureche era mult mai simplu. Politrucii pecerişti obţineau oricum totul printr-o ştampilă. Aveau apartamente decomandate în centru, televizor în culori peste rând, ARO sau Dacii la fel…

Noi suntem cei care avem amintiri pe retină despre primii paşi ai omului pe lună, dar şi poveşti despre războaie sângeroase şi cum veneau ruşii bolşevici şi ne violau bunicile şi furau ceasurile deşteptătoare pe care le agăţau de gât cu sfoară. Noi ne pricepem la istorie şi la politică mai mult decât cred bătrânii care au acceptat să fie călcaţi în picioare şi să se înroleze în armata politrucilor lui Paukăr, Chivu Stoica, Gheorghe Georghiu Dej, chiar dacă ei spun în spatele nostru că „noi nu ştim nimic”.
Noi suntem printre ultimile generaţiii care au mai jucat “Ascunslea, Castel, Raţele şi Vânătorii, Ţară ţară vrem ostaşi, Prinsea, Sticluţa cu otravă, Pac Pac, Hoţii şi vardiştii, Şotronul, Capace, Chibrituri”, ultimii care au strigat „Un doi trei la perete stai”, ultimii care au folosit telefoanele cu fise de 25 bani. Noi suntem primii care ne-am jucat pe jocurile video pe teve-urile OLT (îţi aminteşti Super Mario Bross?). Noi suntem primii care am văzut desene animate color. Noi suntem primii care vedeam în alb negru la televizoarele ruşeşti TEM sau RUBIN, “Giganţii”, Mihaela şi Aşchiuţă”, Răzbunătorii “Sfântul”Baronul”, Onedin, Tetru Tv şi pe Toma Caragiu şi Alexandru Giugaru sau chiar pe Birlic…
Noi mâncam chiftele sau pârjoale, dar datorită nouă au venit în ţară hamburgheri. Noi mâncam polonezi şi crenwurşti şi nu câini fierbinţi. Noi beam braga, Cico, suc şi nu chimicalele cu care topeşti carnea cu nume englezeşti imposibil de pronunţat. Vă aduceţi aminte de alviţă, de linguriţa cu şerbet scufundată într-un pahar cu apă cu care ne întâmpinam musafirii Dar de dulceaţa de trandafiri sau nuci verzi? Sau gustul cafeluţei la ibric de cupru în tavă cu nisip? Vă mai aduceţi aminte de pastilele Cavit, Calciu Sandoz cu care părinţii noştri ne îndopau ca să ne facem mari şi frumoşi? Dar de bombonelele Cipo-Cips? De jeleuri? Toate au fost şi poate nu vor mai fi aşa pentru că noi am luptat să scăpăm de rădăcina comunistă impusă de ocupaţia românilor asupra românilor.

Noi nu am purtat nici jeanşi elastici şi nici pantaloni evazaţi pentru că miliţienii ne băteau pe străzi sau ne tundeau bretoanele dacă le lăsam să crească ca cei de la Beatels sau Rolling; gecile de blugi de la turci sau cele poloneze, Tatra sau cele gen Lee sau Wrangler’s erau deja pentru liderii de gaşcă şi ei erau ori fiii secretarilor de partid ori ai mandatarilor comerţului pe sub mână.Noi ascultam în ascuns Top 20 şi Metronom la Radio Europa Liberă a lui Cornel Chiriac. Noi făceam chefurile cu Tesla şi Makai, cu acele casetofoane made in Poland. Noi eram cei care făceam coadă la orice şi ne plimbam cu o sacoşă de sfoară în buzunar că poate găseam ceva de cumpărat… Noi nu aveam pungi de plastic pentru că alea adevărate erau cu reclame străine şi ne erau interzise… Noi am început să fumăm în ascuns L&M superlong cu peisaj de toamnă pe pachet, Kent, BT, Apolonia, DS dar şi Tractor. Bucegi, Carpaţi, Naţionale, Mărăşeşti, Lido Drobeta… Select, dar şi chinezeştile ce se dădeau pe sub mână la speculă. Noi dacă beam o sticlă de Pepsi eram fericiţi o lună. Şi când mergeam la o băută cumpăram berea cu lada de frică să nu se termine. Noi eram fericiţi cu un pic de nimic şi ne bucuram cu nimicuri. Pe vremea noastră băieţii îşi scriau numărul fotbalistului preferat cu pastă de dinţi pe tricouri, iar fetele şi-au cusut pe blugi steluţe şi inimioare.
Noi am dat treapta întâia şi a doua, dar nu am dat grile la admitere. Noi am fost ultimii Şoimi ai Patriei, Pionieri, Utecişti şi noi am făcut paramilitarele cu costumele alea groaznic de nepotrivite cromatic. Noi am făcut toamnă de toamnă muncă voluntară pe câmpurile patriei, la inundaţii, la struguri… pe şantierele tineretului atât la şcoală cât şi la armată sau universitate.

Noi am învăţat poezii în româneşte la grădiniţă, nu în engleză ca acum. Cântecelele noastre erau alea cu Ceata lui Piţigoi dar şi cele Poporul Ceauşescu România… Pe Moş Crăciun al nostru, comuniştii l-au ucis pentru că-l chema aşa şi l-au adus pe unul cel chema Moş Gerilă şi ne dădea o portocală şi bomboane fondante ca piatra de tari de ziua Republicii pe 30 Decembrie. Noi am cântat MULŢI ANI TRĂIASCĂ şi nu HAPPY BIRTHDAY la aniversări. Cântam Andrii Popa şi nu manele. Noi dansam bluz-uri şi nu din buric. Spuneam mişto şi fain, haios în loc de cool sau trendy.
Noi v-am adus printr-o revoluţie să vedeţi Beverly Hills, Melrose Place, Twin Peaks, şi partea a doua de la Dallas ca să ştiţi cine a tras în Bobby şi să o vedeţi pe Sue Elen… şi cine zice că nu s-a uitat, ori minte, ori nu avea încă televizor. Şi asta pentru că noi când eram mici primeam toată strada în casă să vadă un meci la un tv ca o mobilă care avea ecran de geam vopsit. Noi am ascultat muzică şi la difuzor dar şi plăci la pick-up. Noi dădeam 26 lei pe un album de muzică românească şi 42 lei pe unul cu puţinele formaţii pop engleze ce le scoteau bulgarii, polonezii sau sovieticii.

Noi nu ne uitam la desenele animate de la italieni şi ne era ciudă că nu avem şi noi subtitrare să înţelegem de ce naiba s-a certat Mila cu Shiro şi asta pentru că nu aveam decât pe Bălănel şi Miaunel, şi pe Mihaela care ne obliga să ne culcăm înainte de muzica aia infernală a Telejurnalului.

Noi v-am adus prin lupta noastră cu cei care ne erau părinţii sistemului comunist, reclamele de pe posturile străine şi care ne înebuneau. Noi abia aşteptam să vină şi la noi îngheţata Magnum, sau puştile alea absolut extraterestre de apă. Noi între timp, ne consolam cu Tango cu vanilie şi ciocolată şi clasicele bidoane umplute cu apă de la robinet, care turnate în cap ne provocau pneumonii. Şi uite un motiv bun să nu mergem la şcoala…

Noi v-am adus acasă în România să ascultaţi şi Metallica, şi Ace of Base, şi DJ Bobo, şi Michael Jackson, şi Backstreet Boys, şi Take That, şi încă nu auzisem de manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu ştia paşii, dar toţi dansam. Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atât de Abba, Queen, Sex Pistols, Nina Hagen, Sweet, cât şi de noile nume gen 50 Cent şi Britney Spears. Voi credeţi că „muzica a început cu Backstreet Boys, care nici nu mai sunt cool acum, orikum!”

Noi am citit Arici Pogonici, Cutezătorii, Licurici, Pif (care aveau cadou nişte jucării bestiale) şi am băut Suc, Quick şi sucuri de la tec-urile lui Tăbăcaru fără să ne fie teamă că au prea multe e-uri, iar la şcoală beam toată clasa dintr-o sticlă de suc fără teama de viruşi. Noi eram cei care cumpăram cu doi lei revista lui Vadim- Săptămâna, doar pentru că avea un top de muzică străină.

Noi am înjurat arbitrul care ne-a furat la meciul cu Danemarca, şi poate că tot noi i-am trimis 10,000 de mailuri de „dulce”.

Noi nu ne dădeam bip-uri, ne fluieram ca să ieşim afară. Noi nu aveam dolby surround şi tăceam toţi ca să auzim acţiunea filmului de pe casetele traduse prost de Irina Nistor. Noi nu aveam Nintendo sau Playstation ci jocuri tetris şi jocuri de televizor, de care ne plictiseam la o lună după ce le cumpăram şi le uitam pe dulap, pline de praf.

Noi abia aşteptam la chefuri cărora le mai spuneam şi ceaiuri sau chindii sau paranghelii, ca să jucăm Fântâniţa, sau Flori, fete şi băieţi, sau Sticla, sau Adevăr şi Provocare, sau orice ne dădea un pretext să pupăm! Pe gură! Uneori chiar cu limba ca în filme, în care erau oricum tăiate aceste scene. Noi… şi iarăşi noi. Noi suntem cei care încă au mai „cerut (sau li s-a cerut) prietenia, şi noi suntem cei care mergeam la părinţii fetei în costum şi cravată ca să o putem invita oficial la bal, discotecă sau film. Noi suntem cei care încă roşeau la cuvântul „SEX”, şi ne uitam pe gaura cheii când diriginta în clasa a cincea făcea primele lecţii despre menstruaţie şi ne închipuiam că este o boală. Noi suntem cei care dădeam cu banul care să intre în farmacie să cumpere prezervative, pe care apoi să le umplem cu apă şi să le aruncăm în cap de la etaj. Noi suntem cei care aveau caiete de Amintiri şi noi suntem cei care am completat mii de oracole, sperând că iubitul sau iubita va citi acolo unde scrie “De cine îţi place?” că ne place de el/ea. Noi suntem cei care colecţionam şerveţele, cutii de chibrituri, capace de bere, cartuşe goale de ţigări de la shop, aruncate la gunoaie. Noi suntem cei cărora ne tremurau picioarele când plăteam în valută 2 dolari pentru a intra prima dată într-o discotecă pe valută la mare. Noi suntem cei care vindeam la bişniţă cafea Vienner în loc de nechezol, blue-jeans Brooklin în loc de pantalonii comunişti şi Rexona contra săpunul Cheia sau Margareta. Noi ne bucuram de sprayul Bob dar şi de Printil şi Miraj, sau Mărgăritar… şi ştiam să apreciem fiecare nimic cu care ne compuneam o lume paralelă. Noi suntem cei care la ora 22ºº eram daţi afară din restaurante pentru că se închideau şi puneau scaunele pe mese. Noi trebuia să stingem televizoarele pentru că se termina emisiunea şi trebuia să te culci pentru că ei ne stingeau lumina în case sau pe străzi. Noi suntem cei care aveam dreptul la 20-30 litri de benzină pe lună de fiecare cartelă ca să putem să ne bucurăm de maşinile alea proaste şi incomode. Noi stăteam două ore la coadă la sifoane şi alte două ca să cumpărăm 2 kile de carne de porc şi doi pui, sau faimoasele tacâmuri şi adidaşi. Noi cumpăram pe cartelă şi pâine, şi lapte, şi ulei, şi zahăr! Noi suntem cei care desenam cu vopsea pe cârpa bascheţilor chinezeşti trei dungi ca să ne dăm mari că erau Adidas…

Este uimitor că încă mai suntem în viaţă, pentru că noi am mers cu bicicleta fără cască, genunchiere şi cotiere, nu am avut scaune speciale în maşini. Noi nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cădeau din greşeală pe jos sau felia de pâine neagră şi margarină cu marmeladă. Noi nu am avut pastile cu capac special ca să nu fie desfăcut de copii. Noi nu ne-am spălat pe mâini după ce ne-am jucat cu toţi câinii şi toate pisicile din cartier. Noi nu am băut doar apă îmbuteliată, ne-am tăvălit şi bălăcit prin toate bălţile şi nu am ţinut cont de câte lipide şi glucide mâncăm.

Noi am fost acolo când s-a tras la Revoluţie sau când Roman, Iliescu, au trimis minerii şi imeghebiştii să ne rupă picioarele pentru ca aveam părul lung, blugi, barbă sau eram golani. Noi am fost apoi cei ciomăgiţi de cele şapte mineriade ale lui Cozma. Noi am fost cei care am sperat că vom alunga comunismul că vom aduce pe Ion Raţiu Prim Ministru şi pe Regele Mihai pe tron, dar de câte ori mergeam mai convinşi la urne, tot Iliescu ieşea mai abitir, distrugându-ne tinereţea. Noi am fost martorii a trei schimbări de bancnote şi monede, noi am râs la bancuri cu Bulă. Noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca. Noi suntem cei care mai ţinem minte emisiunea „Feriţi-vă de măgăruş” şi idioenia aceea a lui Petre Magdin pseudo rock. Şi noi am fost cei care l-am suportat pe Marian Nistor şi Savoy. Noi l-am înghiţit pe Cornel Ştefănescu spunând an de an poezii în omagiul de pe 26 ianuarie de ziua lui Ceauşescu. Noi suntem primii care sătui de acea populaţie care nu ne mai suporta, ne-am luat lumea în cap şi am preferat să fim căpşunari decât corupţi sau corupători. Să ne minţim că suntem bine şi să trimitem banii în ţară. Noi suntem cei care când venim în vizită în România să arătăm tuturor poze pe care le-am făcut cu maşinile altora sau cu casele şi piscinele celor unde facem curat. Noi suntem cei care acum suntem obosiţi, poate bătrâni pentru mulţi dintre voi, dar care ne-am sacrificat totul ca măcar voi să fiţi cât de cât bine şi să aveţi o ţară şi nu un teritoriu, să fiţi un popor şi nu o populaţie.

Noi suntem o generaţie de învingători, de visători, de first-timers… dar şi de învinşi de către un sistem care ne-a dat termen de 20 de ani ca să ne transformăm din nişte sily people aşa cum ce prevestea Brucan… Au trecut cei 20 ani şi nouă… tot nu ne vine a crede că avea dreptate. Noi suntem tot ceea ce am vrut şi putut şi poate în curând nu vom mai fi… Noi.

460>_3120763

Urmăresc atent notele jurnalistice referitoare la climatul de securitate al Republicii Moldova. Nu pentru că aş fi un cunoscător al culiselor din ceea ce se numeşte comunitatea de informaţii, ci pentru că , îmi este mai aproape definiţia Şcolii de la Copenhaga referitoare la securitate. Consider, că dintre cele cinci componente definite de Buzan, două, cea societală şi de securitate umană, pot să mă afecteze direct. De aia, stau cu ochii beliţi, jur împrejur!

Exact pe aceste, două delicate componente de securitate, a picat din ceruri, decretul domnului Ghimpu ca să tulbure apele liniştii moldave căci, “confruntările politice de astăzi, au toate şansele să se transforme, în viitorul apropiat, în confruntări de stradă, generînd o nouă stare conflictuală pe harta riscurilor şi ameninţărilor Republicii Moldova. În actualul context internaţional tensionat şi mai degrabă confruntaţional, orice eveniment poate dobîndi relevanţă în regiune şi poate avea impact direct sau indirect major asupra securităţii Republicii Moldova.”

Să sperăm însă, că momentul 28 iunie, nu va declanşa, dezbateri intense în societate, nici confruntări de stradă care să ducă la schimbarea statutului de neutralitate permanentă a Republicii Moldova. Statutul acesta, de neutralitate permanentă, considerat nodal de importanţi comentatori externi ai fenomenului de securitate moldav, este însă unul care, chiar reprezintă o soluţie de securitate pentru moldoveni. (În mod special mă refer la populaţia locuitoare în acest spaţiu, fie el chiar şi numai pruto-nistrean, căci la multitudinea etnică a locuitorilor ar trebui să se refere soluţiile de securitate şi nu la instituţiile sau atributele statului.)

Considerat de experţii români ca fiind unul perimat, statutul de neutralitate a oferit Republicii Moldova, posibilitatea de a se desprinde din îmbrăţişarea structurilor de apărare colectivă ale CSI. Şi chiar dacă acest statut nu a fost dezbătut de către locuitorii Moldovei, chiar dacă nu a fost supus unui referendum şi chiar dacă unii consideră cu nu reprezintă o formulă consacrată internațional, reprezintă însă realitatea din satele şi comunele moldave. Acolo, pe teren, poţi întâlni comunităţi mixte de ruşi, moldoveni şi ucraineni, ce într-un glas, trimit în petrea marinescu pe toţi cei care atentează la liniştea satului lor. Şi tot de acolo din acele mixte comunităţi au plecat volutari în războiul de pe Nistru, şi ruşii, şi ucrainenii şi bulgarii sau moldovenii.
Decretul domnului Ghimpu, a venit să tulbure această linişte societală, această pace interetnică, care deşi provocată de multiplele vâltori politice şi presiuni economice, a rezistat tuturor presiunilor.

Statutul de neutralitate al moldovenilor, nu convine nici Federaţiei Ruse, nici României, şi nici Ucrainei. Însă, potrivit informaţiilor din presă, cetăţeni anume ai acestor trei state, locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova. Publicaţiile din România, afirmau că la Ambasada României din Chişinău, cu ocazia alegerilor prezidenţiale au fost trimise 50 de mii de buletine de vot. Presupunem deci că acesta ar fi numărul real de paşapoarte eliberate de către statul român, cetăţenilor săi care au domiciliul în Republica Moldova. Există informaţii de presă care vorbesc despre aproximativ 10 de mii de cetăţeni ucraineni ce îşi au domiciliul în Republica Moldova dar şi de un număr de aproximativ 20 de mii de cetăţeni ruşi care domiciliază pe teritoriul Republicii Moldova. Ca să nu mai discutăm despre numărul cetăţenilor moldoveni de etnie bulgară care au şi paşapoarte bulgăreşti, sau al găgăuzilor care deţin şi paşapoarte turceşti. Prezenţa unui număr relativ mare de cetăţeni ai altor state pe teritoriul Republicii Moldova, face ca statul de neutralitate să fie unul, din punct de vedere politic – corect, şi pune în situaţii delicate potenţialii agresori. De ce altă recunoaştere internaţională mai e nevoie, atunci când principalele state care ar putea emite pretenţii faţă de moldoveni, au cetăţeni care locuiesc printre şi alături de moldoveni.

Există voci care consideră că reglementarea conflictului transnistrean prin federalizare nu ar reprezenta o soluţie. Însă, de facto, şi chiar şi de jure, Republica Moldova este federală. De jure, în componenţa Republicii Moldova, “ca stat unitar”, există regiunea autonomă Gagauz Eri, care în mare parte deţine majoritatea simbolisticii unui stat aparte.(Şi simbolica contează.) De facto, Republica Moldova este cea care nu recunoaşte separarea regiunii transnistrene, însă ca să ajungi la Tiraspol, trebuie să treci peste anumite bariere. Iar autoproclamata Republica Moldoveneasca Nistreană, supravieţuieşte, există şi e mai atrăgătoare, prin preţurile ei, pentru moldoveanul de rînd.

Reintegrarea teritorială nu va fi urmată de o integrare a instituţiilor de forţă, căci, la sigur, pentru creşterea încrederii, fiecare componentă a viitorului stat federal Republica Moldova, îşi va păstra resursele proprii de menţinere a ordinii publice şi administrare a securităţii.

Asumarea istoriei de către preşedintele interimar Mihai Ghimpu, are doar un singur scop, cel electoral, care desigur va întări cele 10 % ale electoratul liberal însă, pentru grosul electoratului de stânga, ca şi pentru electoratul cu simpatii pentru centrul eșichierului politic moldav, această necesară(?) asumare a istoriei, trezeşte doar retorice semne de întrebare – de ce românii îşi bat gura acum, dacă atunci, nu au tras nici un foc de armă pentru apărarea acestui ţinut? Ca mai apoi să constaţi că de fapt gestul, pare a avea alte scopuri decât cele istorice, căci atinge sensibile problematici identitare. Într-o vreme deloc prielnic economic şi de bun augur internaţional, soluţiile alexandrine în faţa nodului gordian, sunt cele mai nefericite. Aceste tăioase gesturi politice, aruncă de fapt în aer, securitatea societală. Sau poate asta se urmăreşte?

Pentru că opinia publică nu are acces la informaţiile reale din cercul comunităţii de informaţii al Republicii Moldova, se vehiculează intens că SIS-ul, nu ar avea “reacţie adecvată şi oportună” şi că Moldova “refuză să îşi dezvolte capacităţi proprii de apărare şi de asigurare a securităţii.” Oare? Să nu uităm că părinţii actualului serviciu inteligent al statului moldav au fost persoane care au stat la bazele căderii regimului Ceauşescu în România, că persoane care mai sunt încă active în acest serviciu, au îndeplinit misiuni de recunoaştere în zonele fierbinţi din timpul războiului rece, şi să nu uităm că, vorba cronicarului, nasc şi la Moldova, Oameni. Tocmai pentru că aceşti profesionişti, cunosc că Republica Moldova se află într-o postură geopolitică de falie, la frontiera NATO şi a Uniunii Europene, în spaţiul post-sovietic şi în ceea ce Rusia continuă, sau a reînceput să numească, în documentele sale de politică externă „vecinătatea apropiată”, există o hartă a riscurilor şi ameninţări de natură globală şi a riscurilor şi ameninţări regionale şi locale. Doar că această hartă nu e este publică.

Sunt voci care afirmă că Mihai Ghimpu, în calitatea sa de om politic şi comandant suprem al forţelor armate moldoveneşti, trebuie să-şi asume direct şi brutal, chiar, renunţarea la neutralitate şi integrarea în NATO.

Nu o va face. Nu are curaj. Şi coaie. Ca alţii.

460>_3110712

Evenimentul care a adunat la Chişinău comunitatea de informaţii din România, Ucraina, Federaţia Rusă dar şi reprezentanţi ai think-tank-urilor inteligente europen, s-a desfăşurat la Chişinău sub auspiciile Centrului Pro Marshall din Moldova şi al Punctului de contact NATO în Republica Moldova, care, au organizat un seminar dedicat arhitecturii securităţii la graniţele Uniunii Europene.

Nu despre evenimentul în sine doresc să vă reţin atenţia, ci mai degrabă aş sublinia micile şicane, confruntările surde, şi atacul cu zâmbetul pe buze, loviturile la gioale, adică, ce l-au făcut pe observatorul din mine să prezică că …vin ploile torenţiale. Dar şi mari evoluţii în ceea ce ţine de politicul moldovenesc. Prezenţi la această conferinţă de la Chişinău, doi dintre bunii cunoscători ai realităţilor moldave, dar care au şi posibilităţi reale de influenţă în spaţiul dintre Prut şi Nistru, profesorul universitar Dan Dungaciu şi directorul Centrului român pentru Prevenirea Conflictelor, Iulian Chifu, au fost cei care au militat intens pentru schimbarea statutului de neutralitate al Republicii Moldova. Dungaciu, a afirmat că neutralitatea e o urmarea faptului că Republica Moldova a pierdut războiul de pe Nistru în 92 şi este o pârghie eficace pentru păstrarea Moldovei în sfera de influenţă rusă şi o piedică în calea aderării la structurile europene. Profesorul Dungaciu, greşeşte cu bună ştiinţă, şi în cadrul conferinţei faptul i-a fost amintit de către expertul militar Valeriu Mija, care a scos în evidenţă că neaderarea Republicii Moldova la Tratatul de apărare colectivă a statelor CSI semnat la Taşkent, a fost un act salutat nu numai de către statele europene dar şi de către experţii români din domeniul apărării.

Cu graţie de pendul, ruginit în ale moderării geometriei netangente,matematicianul Arcadie Barbăroşie, (între noi fie vorba, tatăl primului proiect apărut pe meleagurile moldave ce avea ca scop controlul civil asupra forţelor armate, sic) de la IPP, a spus că în cadrul actualului context politic moldav neutralitatea constituţională a Republicii Moldova nici nu poate fi pusă în discuţie.
Ajutorul nesperat, vine pentru moldoveni din îndepărtatul nord, căci directorul Centrului norvegian de studii de securitate, în discursul său, îi îndeamnă pe moldoveni să găsească puterea pentru a găsi consensul naţional pentru edificarea unei naţiuni consolidate, naţiuni civice ai cărei cetăţeni, indiferent de etnicitatea lor să fie mândri de faptul că sunt moldoveni. Căci, spunea expertul din îndepărtatul Nord, populaţia este cea care stăpânește teritoriul, iar principalele provocări la adresa securităţii statului moldav, în esenţa lor, ţin de soft-Securities, şi îşi au rădăcinile în faptul că pe un teritoriu relativ mic, locuiesc împreună şi moldoveni, dar şi ucraineni, găgăuzi, ruşi, bulgari. Istoria complicată a acestui pământ aflat la intersecţii de drumuri şi interese geo-strategice, face ca bătălia pentru controlul acestuia să continue.
Trebuie de remarcată tăcerea care a survenit în urma prezentării. O tăcere rea, priviri îngheţate din partea reprezentantei din Austria, ţară neutră care fie vorba între noi şi acum regretă pentru aderarea la UE, un rânjet de vulpe pe botul expertul american dar şi excluderea vikingului, din bisericuţele care se formează la orice dineu.
Ca unul care stau prost cu diplomaţia şi cu piruetele uzitate în gesturile agenţilor de influenţă, am trântit un pietroi în baltă. Nu de alta dar ori sunt prost, ori sunt prost! Şi ca să ma mai deştept, întreb – dacă clasa politică moldavă doreşte apropierea de structurile europene, (lucru afirmat de toată clasa politică din Republica Moldova) iar dacă majoritatea europenilor ne sprijină,(discursurile preşedintelui Băsescu vorbesc clar despre posibilitatea de întâlnire a fraţilor de pe malul Prutului doar în spaţiul european) dar în acelaşi timp ne spun să rezolvăm conflictul transnistrean (am auzit cu toţii multe expresii de acest gen din gura oficialilor europeni, nu?)în cazul acesta, renunţarea Republicii Moldova la neutralitate, negarantată dar asumată odată cu nesemnarea Tratatului de la Taşkent, nu ar face imposibilă aderarea la Uniunea Europeană? Căci, şansele de rezolvare ale diferendului transnistrean,odată cu aderarea la NATO, ar scădea simţitor? Am trântit-o, ca o ploaie bună, peste lanurile fierbinţi ale verii. Sau ca un frumos nebun al marilor oraşe, neştiutor de surdele bătălii din culisele războiului invizibil.O Ploile astea s-au întâmplat între 21-23 iunie 2010. Ca pe 24 iunie, să ]nceap[ precipita'ii abundente, s[ fie nevoie de umbrele. Politica să se precipite brusc, Lupu să declare una. premierul Filat alta. Iar eu de atîta precipitare să îmi rup piciorul. Rău cu datul la gioale, nu?

Marea problemă a Moldovei, pe care vikingul a atins-o în expunerea sa, problemă căreia s-au dedicat volume, ţine de cine sunt moldovenii. Iar decretul domnului Ghimpu are şi el o mare legătură cu cine suntem noi.

Suntem învingători sau învinşi?

Mihai Ghimpu, afirma recent că nu doreşte să fie prezent la parada învingătorilor de la Moscova căci, „noi am fost învinşi”. De asemenea domnia sa vine cu un decret prezidențial prin care doreşte să declare data de 28 iunie ziua de ocupaţie sovietică . Dar ce mama naibii spune istoria despre această zi?

Prima notă ultimativă a URSS adresată României, în care solicita imperativ "rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei Uniunii Sovietice", este din data de 26 iunie 1940. Cererile "guvernului URSS către guvernul regal al României" cuprind, de fapt, două puncte:
1. Să înapoieze cu orice preţ Uniunii Sovietice Basarabia;
2. Să transmită Uniunii Sovietice partea de nord a Bucovinei cu frontierele potrivit cu harta alăturată."
La data de 27 iunie 1940, respectând termenul cerut de nota ultimativă, guvernul României remite un răspuns în care se arată "gata să procedeze…la discuţiunea amicală şi de comun acord a tuturor propunerilor emanând de la guvernul sovietic."
În aceeaşi zi, guvernul sovietic revine cu o a doua notă, în care somează guvernul României să restituie Basarabia şi nordul Bucovinei în termen de patru zile (adică până la încheierea zilei de 1 iulie), stipulând ca pentru 28 iunie, a doua zi, oraşele Cernăuţi, Chişinău şi Cetatea Albă să fie deja ocupate de trupele sovietice.

Notele de răspuns româneşti au fost formulate după întrunirea, de două ori în aceeaşi zi, de 27 iunie 1940, a două Consilii de Coroană: primul la ora 12.20, al doilea după ora 21.00. Carol al II-lea şi guvernul condus de Gh. Tătărăscu au recurs, pentru dispersarea responsabilităţilor, la autoritatea a două Consilii de Coroană. Primul, cu începere de la 12,20 (pentru dezbaterea conţinutului notei ultimative), iar al doilea, după ora 21,00 (pentru examinarea reacţiilor după prezentarea aceleiaşi note ultimative sovietice din 26 iunie 1940)..
Folosind Jurnalul lui Carol al II-lea, istoricul roman Gheorghe Buzatu dar şi istoricul Alexandru Mihai Stoenescu au constat că la primul Consiliu de Coroană au participat 27 de miniştri şi consilieri regali, a căror poziţie exprimată prin vot poate fi sintetizată astfel: 11 voturi contra cedării Basarabiei, 10 pentru, 5 pentru discuţii, 1 rezervat (Gh. Tătărăscu). "Surprinzătoare este concluzia Regelui Carol al II-lea pe marginea bilanţului: deşi cei mai mulţi (11) s-au pronunţat împotrivă, suveranul observa în chip cu totul straniu: «Rezultatul votului a fost pentru primirea ultimatumului...». Iar mai jos: «De la început s-a văzut tendinţa către cedare... »" scrie Buzatu.
La al doilea Consiliu de Coroană, în seara aceleiaşi zile, alături de cei 27 de consilieri regali şi miniştri a fost invitat şi Alexandru Vaida-Voevod. Stoenescu scrie că mişcarea era calculată pentru obţinerea din partea acestei figuri emblematice a României Mari a unui surplus de legitimitate pentru un eventual act al cedării. Rezultatul votului consemnat de suveranul României cu omisiuni (nu specifică poziţia lui Gheorghe Tătărăscu, primul ministru, şi poziţia generalului Florea Ţenescu), este: 19 pentru acceptarea ultimatumului, 6 contra (Nicolae Iorga, Victor Iamandi, Silviu Dragomir, Traian Pop, Ştefan Ciobanu, Ernest Urdăreanu), 1 vot expectativ (Victor Antonescu). Propria poziţie este indicată prin cuvintele: "Am încheiat Consiliul printr-o scurtă cuvântare în care am spus că este ziua cea mai dureroasă a vieţii mele [...] Că consider că se face o mare greşeală de a ceda fără nici o rezistenţă aproape un sfert de ţară, dar mă văd copleşit de avizul marii majorităţi a acelora cărora le-am cerut sfatul. Am plecat fără a da mâna cu nimeni, adânc amărât şi convins că urmările celor hotărâte vor fi foarte rele pentru ţară”...scria în jurnalul său Carol al II-lea.

Minte jurnalul regelui? Posibil. Se putea opune rezistenţă împotriva acestui ultimatum? Posibil da. Posibil nu. Cert este că finlandezii au opus rezistenţă în războiul pentru Karelia, pe care deşi l-au pierdut, dar cu demnitate. Îndrăznesc însă să afirm că data de 28 iunie este data prin care statul român a acceptat, fără a trage un foc de armă, să cedeze regiunea dintre Prut şi Nistru. În urma acestei acţiuni, orice lamentaţie e tardivă şi neactuală. Majoritatea care a rămas să trăiască în acest spaţiu a făcut fireasca alegere a necesităţii, aceia a supravieţuirii, şi au preluat în acest scop, pentru mult timp înainte, identitatea învingătorului. Şi pentru că cei rămaşi erau majoritari, se mândresc şi în prezent cu ea. Pentru cei plecaţi, cu atât mai rău. Mareşalul Antonescu, deşi a încercat a schimba cursul istoriei, nu a învins, cei care s-au retras în 1940, rămânând la finalul conflagraţiei, în faţa istoriei, învinşi. Vae Victis, spuneau romanii, şi tăiau capetele plecate. Moldovenii, însă, miracol, au reuşit să supravieţuiască.

În fotografie regele Carol al II-lea şi Elena Lupescu. (Regele suferea de dureroase erecţii îndelungate, cinci-şase zile, pe care doar ea putea să i-le trateze. Stoenescu consideră că ar fi lucrat pentru NKVD. Cert este că în perioada de timp despre care discutăm, suveranul era suferind.)

Previous Page  |  Next Page