Sînt un om de stînga. În Republica Moldova dacă spui treaba asta în public e periculos. Poţi fi oprit pe stradă şi înjurat. De unii. Pentru că la putere în Moldova sînt comuniştii moldoveni care nu sînt chiar de stînga, poţi fi înjurat şi de către simpatizanţii acestora.
Sînt de stînga, adică cred în morală, etică şi echitate, cred în valori ca libertate, egalitate, fraternitate. Am crescut cu Jack London, Charles Dickens, şi cu André Gide, Romain Rolland sau André Malraux. Am învăţat să cred că este firesc să îl ajuţi de cel de lîngă tine, am învăţat pe banii statului şi consider că e firesc să mă duc şi să lucrez acolo unde statul mă repartizează, am beneficiat de servicii de sănătate gratuite şi consider că e firesc ca din banii mei să achit o cotizaţie pentru sănătate pe care statul o va folosi pentru ca să îi însănătoşească pe alţii.
Sînt acestea, lucruri pentru care să merit a fi oprit pe stradă şi înjurat? Consider că nu. Dacă cineva o va face înseamnă că valorile social democraţiei nu sînt cunoscute şi deci nu sînt recunoscute, de către societatea moldovenească. Sau poate ele sînt cunoscute prea bine căci altfel de ce toată lumea în Moldova vorbeşte despre faptul că înainte, adică pe vremea Uniunii Sovietice, pe vremea comuniştilor sovietici, era mai bine. Dacă aceste valori sînt cunoscute şi recunoscute, de unde atunci această intoleranţă? Răspunsul e simplu, poate că stînga nu e la modă. Sau, şi cred că aici găsim răspunsul la multe din problemele pe care le are viaţa politică din Republica Moldova, politicile implementate de către comuniştii moldoveni nu au reuşit să convingă o parte din populaţie de necesitatea şi justeţea lor, şi e posibil ca prin politicile de întărire a statului moldav comuniştii moldoveni să atenteze la simbolistica naţională românească a Moldovei, or acest lucru e nedorit de majoritatea locuitorilor dintre Prut şi Nistru. Trebuie însă să recunoaştem că în Republica Moldova nu există un spaţiu public în care să se dezbată chestiuni care ţin despre necesitatea creerii statului moldovenesc contemporan, sau despre necesitatea integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană, sau despre necesitatea rămînerii Moldovei în spaţiul slav care ar da anumite avantaje, sau nu ar da. Nu există dezbateri publice despre necesitatea activismului civic sau despre toleranţa lingvistică dintre cetăţenii Moldovei vorbitori de limbă română şi acei cetăţeni ai aceleiaşi Moldove dar vorbitori de limbă rusă, sau găgăuză sau bulgară. Şi pentru că nu există dezbateri publice electoratul este mai puţin educat în ceea ce priveşte toleranţa politică. Iar pentru că discuţiile publice lipsesc, iar ştirile vin doar din două trei surse către electorat, cetăţeanul obişnuit vede lucrurile aşa cum i s-a spus, în alb sau negru. Adică cine nu este cu noi, e împotriva noastră. De aici pînă la intoleranţa politică e doar un pas. Cine dintre politicienii moldoveni mai are timp să vorbească în discursul său despre dialog politic, cine să mai explice, cine să mai negocieze în momentul cînd adversarul său electoral deja a aruncat piatra?
Cum poţi să spui vecinului tău că ai vederi politice de stînga, cînd ştii că unele dintre politicile implementate de comuniştii moldoveni sînt aproape liberale şi mai ales cînd ştii că doar vei turna gaz peste un foc care nu se stinge? Sau dimpotrivă, despre ce să vorbeşti cu vecinul tău comunist cînd şti că el ştie că vorbiţi amîndoi în limba română, însă el o ţine una şi bună despre limba moldovenească şi despre amestecul statului român în chestiunile interne ale Republicii Moldova? Aşa că vecinii cînd se întîlnesc vorbesc prin intermediul paharelor de vodcă sau de vin, după caz, şi discută despre cît de bine le era ambilor pe timpul Uniunii Sovietice.
Însă, din start, pentru ca discuţia să aibă loc, părţile au făcut o concesie, iar tematica a fost în aşa fel aleasă încît părţile să aibă un punct comun de discuţie. Nu acelaşi lucru se poate spune despre dialogul politic existent în acest moment între opoziţia liberală şi comuniştii moldoveni. Ambele părţi au purtat dialogul surdului cu mutul. Unii sau făcut că aud, alţii sau făcut că vorbesc. Aşa că avem ceea ce avem. Iar dacă mîine cineva mă va opri pe stradă şi mă v-a întreba de ce am scris că sînt un om de stînga îi voi răspunde la fel de intolerant ca şi societatea în care am ajuns să trăim - de chichi şi de un leu ridiche! Exact aşa cum ar răspunde cei care sînt răspunzători de lipsa spaţiului public din arealul audiovizualului moldav.