History
Icon-add-to-playlist Icon-download Icon-drawer-up
Share this ... ×
...
By ...
Embed:
Embedded player size:
Embedded player preview:
300x300_3110712
itunes pic
Icon-play-large
Despre lovituri la gioale şi despre tristul surâs al învinşilor. 28...
Time-length-icon 0m 0s
Icon-like
Publish-date-icon June 26, 2010
Icon-add-to-playlist Add to Playlist

Subscribe-itunes-badge
EPISODE DESCRIPTION

Evenimentul care a adunat la Chişinău comunitatea de informaţii din România, Ucraina, Federaţia Rusă dar şi reprezentanţi ai think-tank-urilor inteligente europen, s-a desfăşurat la Chişinău sub auspiciile Centrului Pro Marshall din Moldova şi al Punctului de contact NATO în Republica Moldova, care, au organizat un seminar dedicat arhitecturii securităţii la graniţele Uniunii Europene.

Nu despre evenimentul în sine doresc să vă reţin atenţia, ci mai degrabă aş sublinia micile şicane, confruntările surde, şi atacul cu zâmbetul pe buze, loviturile la gioale, adică, ce l-au făcut pe observatorul din mine să prezică că …vin ploile torenţiale. Dar şi mari evoluţii în ceea ce ţine de politicul moldovenesc. Prezenţi la această conferinţă de la Chişinău, doi dintre bunii cunoscători ai realităţilor moldave, dar care au şi posibilităţi reale de influenţă în spaţiul dintre Prut şi Nistru, profesorul universitar Dan Dungaciu şi directorul Centrului român pentru Prevenirea Conflictelor, Iulian Chifu, au fost cei care au militat intens pentru schimbarea statutului de neutralitate al Republicii Moldova. Dungaciu, a afirmat că neutralitatea e o urmarea faptului că Republica Moldova a pierdut războiul de pe Nistru în 92 şi este o pârghie eficace pentru păstrarea Moldovei în sfera de influenţă rusă şi o piedică în calea aderării la structurile europene. Profesorul Dungaciu, greşeşte cu bună ştiinţă, şi în cadrul conferinţei faptul i-a fost amintit de către expertul militar Valeriu Mija, care a scos în evidenţă că neaderarea Republicii Moldova la Tratatul de apărare colectivă a statelor CSI semnat la Taşkent, a fost un act salutat nu numai de către statele europene dar şi de către experţii români din domeniul apărării.

Cu graţie de pendul, ruginit în ale moderării geometriei netangente,matematicianul Arcadie Barbăroşie, (între noi fie vorba, tatăl primului proiect apărut pe meleagurile moldave ce avea ca scop controlul civil asupra forţelor armate, sic) de la IPP, a spus că în cadrul actualului context politic moldav neutralitatea constituţională a Republicii Moldova nici nu poate fi pusă în discuţie.
Ajutorul nesperat, vine pentru moldoveni din îndepărtatul nord, căci directorul Centrului norvegian de studii de securitate, în discursul său, îi îndeamnă pe moldoveni să găsească puterea pentru a găsi consensul naţional pentru edificarea unei naţiuni consolidate, naţiuni civice ai cărei cetăţeni, indiferent de etnicitatea lor să fie mândri de faptul că sunt moldoveni. Căci, spunea expertul din îndepărtatul Nord, populaţia este cea care stăpânește teritoriul, iar principalele provocări la adresa securităţii statului moldav, în esenţa lor, ţin de soft-Securities, şi îşi au rădăcinile în faptul că pe un teritoriu relativ mic, locuiesc împreună şi moldoveni, dar şi ucraineni, găgăuzi, ruşi, bulgari. Istoria complicată a acestui pământ aflat la intersecţii de drumuri şi interese geo-strategice, face ca bătălia pentru controlul acestuia să continue.
Trebuie de remarcată tăcerea care a survenit în urma prezentării. O tăcere rea, priviri îngheţate din partea reprezentantei din Austria, ţară neutră care fie vorba între noi şi acum regretă pentru aderarea la UE, un rânjet de vulpe pe botul expertul american dar şi excluderea vikingului, din bisericuţele care se formează la orice dineu.
Ca unul care stau prost cu diplomaţia şi cu piruetele uzitate în gesturile agenţilor de influenţă, am trântit un pietroi în baltă. Nu de alta dar ori sunt prost, ori sunt prost! Şi ca să ma mai deştept, întreb – dacă clasa politică moldavă doreşte apropierea de structurile europene, (lucru afirmat de toată clasa politică din Republica Moldova) iar dacă majoritatea europenilor ne sprijină,(discursurile preşedintelui Băsescu vorbesc clar despre posibilitatea de întâlnire a fraţilor de pe malul Prutului doar în spaţiul european) dar în acelaşi timp ne spun să rezolvăm conflictul transnistrean (am auzit cu toţii multe expresii de acest gen din gura oficialilor europeni, nu?)în cazul acesta, renunţarea Republicii Moldova la neutralitate, negarantată dar asumată odată cu nesemnarea Tratatului de la Taşkent, nu ar face imposibilă aderarea la Uniunea Europeană? Căci, şansele de rezolvare ale diferendului transnistrean,odată cu aderarea la NATO, ar scădea simţitor? Am trântit-o, ca o ploaie bună, peste lanurile fierbinţi ale verii. Sau ca un frumos nebun al marilor oraşe, neştiutor de surdele bătălii din culisele războiului invizibil.O Ploile astea s-au întâmplat între 21-23 iunie 2010. Ca pe 24 iunie, să ]nceap[ precipita'ii abundente, s[ fie nevoie de umbrele. Politica să se precipite brusc, Lupu să declare una. premierul Filat alta. Iar eu de atîta precipitare să îmi rup piciorul. Rău cu datul la gioale, nu?

Marea problemă a Moldovei, pe care vikingul a atins-o în expunerea sa, problemă căreia s-au dedicat volume, ţine de cine sunt moldovenii. Iar decretul domnului Ghimpu are şi el o mare legătură cu cine suntem noi.

Suntem învingători sau învinşi?

Mihai Ghimpu, afirma recent că nu doreşte să fie prezent la parada învingătorilor de la Moscova căci, „noi am fost învinşi”. De asemenea domnia sa vine cu un decret prezidențial prin care doreşte să declare data de 28 iunie ziua de ocupaţie sovietică . Dar ce mama naibii spune istoria despre această zi?

Prima notă ultimativă a URSS adresată României, în care solicita imperativ "rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei Uniunii Sovietice", este din data de 26 iunie 1940. Cererile "guvernului URSS către guvernul regal al României" cuprind, de fapt, două puncte:
1. Să înapoieze cu orice preţ Uniunii Sovietice Basarabia;
2. Să transmită Uniunii Sovietice partea de nord a Bucovinei cu frontierele potrivit cu harta alăturată."
La data de 27 iunie 1940, respectând termenul cerut de nota ultimativă, guvernul României remite un răspuns în care se arată "gata să procedeze…la discuţiunea amicală şi de comun acord a tuturor propunerilor emanând de la guvernul sovietic."
În aceeaşi zi, guvernul sovietic revine cu o a doua notă, în care somează guvernul României să restituie Basarabia şi nordul Bucovinei în termen de patru zile (adică până la încheierea zilei de 1 iulie), stipulând ca pentru 28 iunie, a doua zi, oraşele Cernăuţi, Chişinău şi Cetatea Albă să fie deja ocupate de trupele sovietice.

Notele de răspuns româneşti au fost formulate după întrunirea, de două ori în aceeaşi zi, de 27 iunie 1940, a două Consilii de Coroană: primul la ora 12.20, al doilea după ora 21.00. Carol al II-lea şi guvernul condus de Gh. Tătărăscu au recurs, pentru dispersarea responsabilităţilor, la autoritatea a două Consilii de Coroană. Primul, cu începere de la 12,20 (pentru dezbaterea conţinutului notei ultimative), iar al doilea, după ora 21,00 (pentru examinarea reacţiilor după prezentarea aceleiaşi note ultimative sovietice din 26 iunie 1940)..
Folosind Jurnalul lui Carol al II-lea, istoricul roman Gheorghe Buzatu dar şi istoricul Alexandru Mihai Stoenescu au constat că la primul Consiliu de Coroană au participat 27 de miniştri şi consilieri regali, a căror poziţie exprimată prin vot poate fi sintetizată astfel: 11 voturi contra cedării Basarabiei, 10 pentru, 5 pentru discuţii, 1 rezervat (Gh. Tătărăscu). "Surprinzătoare este concluzia Regelui Carol al II-lea pe marginea bilanţului: deşi cei mai mulţi (11) s-au pronunţat împotrivă, suveranul observa în chip cu totul straniu: «Rezultatul votului a fost pentru primirea ultimatumului...». Iar mai jos: «De la început s-a văzut tendinţa către cedare... »" scrie Buzatu.
La al doilea Consiliu de Coroană, în seara aceleiaşi zile, alături de cei 27 de consilieri regali şi miniştri a fost invitat şi Alexandru Vaida-Voevod. Stoenescu scrie că mişcarea era calculată pentru obţinerea din partea acestei figuri emblematice a României Mari a unui surplus de legitimitate pentru un eventual act al cedării. Rezultatul votului consemnat de suveranul României cu omisiuni (nu specifică poziţia lui Gheorghe Tătărăscu, primul ministru, şi poziţia generalului Florea Ţenescu), este: 19 pentru acceptarea ultimatumului, 6 contra (Nicolae Iorga, Victor Iamandi, Silviu Dragomir, Traian Pop, Ştefan Ciobanu, Ernest Urdăreanu), 1 vot expectativ (Victor Antonescu). Propria poziţie este indicată prin cuvintele: "Am încheiat Consiliul printr-o scurtă cuvântare în care am spus că este ziua cea mai dureroasă a vieţii mele [...] Că consider că se face o mare greşeală de a ceda fără nici o rezistenţă aproape un sfert de ţară, dar mă văd copleşit de avizul marii majorităţi a acelora cărora le-am cerut sfatul. Am plecat fără a da mâna cu nimeni, adânc amărât şi convins că urmările celor hotărâte vor fi foarte rele pentru ţară”...scria în jurnalul său Carol al II-lea.

Minte jurnalul regelui? Posibil. Se putea opune rezistenţă împotriva acestui ultimatum? Posibil da. Posibil nu. Cert este că finlandezii au opus rezistenţă în războiul pentru Karelia, pe care deşi l-au pierdut, dar cu demnitate. Îndrăznesc însă să afirm că data de 28 iunie este data prin care statul român a acceptat, fără a trage un foc de armă, să cedeze regiunea dintre Prut şi Nistru. În urma acestei acţiuni, orice lamentaţie e tardivă şi neactuală. Majoritatea care a rămas să trăiască în acest spaţiu a făcut fireasca alegere a necesităţii, aceia a supravieţuirii, şi au preluat în acest scop, pentru mult timp înainte, identitatea învingătorului. Şi pentru că cei rămaşi erau majoritari, se mândresc şi în prezent cu ea. Pentru cei plecaţi, cu atât mai rău. Mareşalul Antonescu, deşi a încercat a schimba cursul istoriei, nu a învins, cei care s-au retras în 1940, rămânând la finalul conflagraţiei, în faţa istoriei, învinşi. Vae Victis, spuneau romanii, şi tăiau capetele plecate. Moldovenii, însă, miracol, au reuşit să supravieţuiască.

În fotografie regele Carol al II-lea şi Elena Lupescu. (Regele suferea de dureroase erecţii îndelungate, cinci-şase zile, pe care doar ea putea să i-le trateze. Stoenescu consideră că ar fi lucrat pentru NKVD. Cert este că în perioada de timp despre care discutăm, suveranul era suferind.)

COMMENTS
You must be logged in to post a comment.
Help | Terms | Privacy | Partners | PRO Support
© 2015 PodOmatic, Inc.