Oare cît de mare e mica Moldovă? Îmi pun această întrebare pentru că prea dese sînt vizitele unor importanţi emisari străini la Chişinău, prea dese sînt referinţele unor importante medii informaţionale la oraşul de pe Bîc, prea multă importanţă este acordată unui sandwich turtit între România şi Ucraina. Poate lumea largă e sătulă să vorbească despre criza economică prin care trece şi se doreşte schimbarea agendei interne pentru a se arăta că în alte părţi se trăieşte şi mai greu? Sau poate pericolul comunist este atît de îngrijorător încît devine o ameninţare pentru statele vecine şi pentru statele din Uniunea Europeană?
Dincolo de ironie, ceva ceva este la mijloc. Căci chiar dacă nu este mare, nu este importantă pe harta lumii şi nu are resurse enegetice, Republica Moldova este o ciudăţenie.
E ciudat pentru un străin, fie el chiar şi din Timişoara sau Debreţin, că există un asemenea stat, e ciudat cum de încă există şi e ciudat că din 2001 prin alegeri libere la putere, în acest stat se află Partidul Comuniştilor din Republica Moldova.
E mai puţin ciudată existenţa statului moldovean pentru cei din străinătatea apropiată, pentru cei din fostele state sovietice, căci spaţiul audiovizual comun al comunităţii statelor independente a reuşit să pastreze încă intactă comunitatea spirituală vorbitoare de limbă rusă.
Era firesc aşadar ca la Chişinău, înaintea unui scrutin electoral repetat, să avem parte de vizitele unor demnitari din Ucraina, Federaţia Rusă, Georgia sau Azerbaijan. Era firesc ca spiritul alegerilor din 29 iulie, să fie discutat de posturile de televiziune de la Moscova sau Kiev, aşa cum imi părea firesc ca pe străzile Chişinăului să văd din ce în ce mai mulţi jurnalişti din spaţiul CSI.
Lucrurile nu sînt însă chiar aşa, căci observăm o atenţie dincolo de media care vine din partea Uniunii Europene, înregistrăm vizite ale unor înalţi demnitari străini care vin din ţări ale Uniunii Europene şi pe străzile oraşului de pe Bîc se aud mai degrabă vorbindu-se în limbile de circulaţie ale aceleiaşi uniunii de state.
Care este motivul acestui interes sporit al Uniunii Europene pentru Republica Moldova? De unde pînă unde marea dragoste faţă de respectarea drepturilor omului şi a proceselor democratice acum, mai ales că imediat după alegerile din 5 aprilie au fost tolerate de către birocraţii din structurile de conducere ale Uniunii Europene. Ce s-a schimbat între timp? Ce se ascunde în spatele uşilor închise? De ce realităţile moldave nu sînt o prezenţă constantă în fluxul de ştiri ale marilor televiziuni din spaţiul CSI? Dincolo de retorica pe care o vociferează partidele aflate în cursa electorală, care sînt totuşi mizele acestei concurenţe? Războiul intereselor economice şi financiare, pe care atît de bine l-a intuit Marian Lupu, poate fi oprit? Cît de importantă este Moldova?
Ce ştiu politicienii şi nu li se dă voie să spună?
Oare este Moldova atît de importantă încît să facă parte din jocurile oculte ale marilor puteri? Sau poate victime ale istoriei , ne-am obişnuit să facem din ţînţar - armăsar?
Retorice întrebări. Dar ele există. Sînt prezente. Iar comportamentul unor demnitari străini, comportamentul unor importanţi experţi din străinătatea apropiată, apariţia unor scandaluri sexuale în plină campanie electorală, isteria unor canale mediatice, toate acestea mă fac să cred că dincolo de rutina unuei competiţii electorale parlamentare într-o ţară în curs de dezvoltare,mai există ceva. Un parfum de mister. Un persistent parfum de mister şi de înţelegeri făcute dincolo de ştirea noastră. Aşa că - votaţi. Pentru cine doriţi dumneavoastră. Pentru că nu va vota nimeni în locul tău. Nici Obama şi nici Medvedev. Votaţi. Se pare însă că jocurile se vor face prea puţin în cabina de vot. Şi că mai importante sînt înţelegerile post electorale de după data de 29 iulie. Votaţi. Nimeni nu va vota în locul tău. Alegerile nu vor fi fraudate. Vor fi alte înţelegeri despre care abia se adie. Votaţi. Veţi ieşi din cabina de vot cu un uşor parfum de mister.
